Slujire arhierească în Duminica Vameșului și a Fariseului la Mănăstirea Curchi

953

„Iubește smerenia; ea îți va acoperi toate păcatele tale.” (Sfântul Antonie cel Mare)

În Duminica Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Duminica de astăzi, numită a Vameşului şi a Fariseului după pericopa evanghelică citită (Lc. 18, 10–14), deschide şirul de duminici pregătitoare întâmpinării Postului Mare.

Evanghelistul Luca, singurul care o relatează această parabolă, menționează și motivul pentru care Mântuitorul a rostit-o: „Iar pentru unii care se credeau că sunt drepţi şi-i dispreţuiau pe ceilalţi, a spus parabola aceasta” (Luca 18, 9).

Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage. O faptă vrednică de urmat. „Dumnezeule, Îți mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc. 18, 11‑12), sunt cuvintele pe care le spune fariseul. Iar concluzia parabolei ne spune că s-a întors acasă fără nici un folos din rugăciunea lui.

Într-un contrast total față de fariseu, ne este prezentat vameșul. „Acesta (vame­șul) s-a coborât la casa sa mai îndreptat decât acela (fariseul)”(Lc. 18, 13). Neîndrăznind nici ochii să și-i ridice spre cer, bătându-și pieptul, semn al regretului pentru păcate, abia că mai putea spune câteva cuvinte: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” O rugăciune scurtă, dar mântuitoare, căci prin ea vameșul recunoaște două lucruri: că e un om păcătos și că numai mila lui Dumnezeu îl poate ajuta, de care depinde total.

După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți.

„Biserica ne invită în perioada Triodului să ne vedem asemenea vameșului propria neputință, propria noastră stare de boală, ca în felul acesta să ne vindecăm și să ne putem continua calea mântuirii. Toată viața noastră trebuie să fie pătrunsă de duhul smereniei, de încrederea în milostivirea lui Dumnezeu, Cel care ne cunoaște gândurile și năzuințele. Să ne învațăm să ne rugăm cu smerenie, cu zdrobire de inimă cu și căință asemenea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”, a menționat Preasfința Sa.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1052

În Duminica Învierii fiicei lui Iair Preasfințitul Siluan al Orheiului a liturghisit la Mănăstirea Curchi

În Duminica a XXIV-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair ), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal. În timpul Sfintei Liturghii, PS Siluan a hirotonit cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre pe tânărul Aga Pavlin în treapta de […]