Slujba Pavecerniței Mari și Canonul Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

1419

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (Sfântul Vasile cel Mare)

Luni, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat slujba Pavecerniței Mari și Canonul Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Perioada duhovnicească în care s-a intrat este una deosebită şi din punct de vedere liturgic. Slujbele religioase de acum îndeamnă la pocăinţă şi smerenie, iar veşmintele liturgice sunt de culoare închisă.

În cadrul Pavecerniţei Mari, soborul slujitor a citit o parte din cele peste 250 de imnuri compuse de Sfântul Andrei Criteanul, de o frumuseţe teologică şi duhovnicească aparte. Acest Canon se citeşte în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, dar şi la Denia de miercuri seara a săptămânii a cincea, când preoţii vor citi integral compoziţia Sfântului Andrei Criteanul.

Mulţime de credincioşi, lăsând toată grija și tulburarea cea lumească, aprind câte o lumânare, venind la pocăință pentru o viaţă mai îndreptată prin înălţarea acestor rugăciuni de umilinţă.

La Catedrala mitropolitană, Slujba Pavecerniţei cu Canonul se oficiază de luni până joi, începând cu ora 17.00.

Tot în această săptămână, în zilele de miercuri și vineri, se va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1691

Ședința de lucru a Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret

Luni, 28 februarie 2022, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc ședința de lucru a Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, desfășurată la biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova. Ședința a fost prezidată de către PS Ioan, Episcopul Sorocii, vicar mitropolitan. S-a discutat includerea unor noi membri în cadrul Sectorului, fiind […]