Actualitate

În Duminica a V-a după Cincizecime Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Mănăstirea Zăbriceni

1957

În Duminica a V-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat în prezența mulțimii credincioșilor Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineţ. Ierarhului i-a coliturghisit Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu) și un sobor de slujitori ai mănăstirii.

După citirea pericopei evanghelice, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care, pornind de la Evanghelia Dumincii, de la Matei VIII, 28-34, IX, 1, despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara, a vorbit despre dragostea Creatorului pentru toată creatura pe care a venit să o restaureze și să o scoată din lațul cel cumplit al diavolului și a îndemnat credincioșii să nu fie ca locuitorii Gadarei cei legați prea mult de lucrurile pămîntești, care au cerut Mîntuitorului să-i părăsească, ci să rămînă mereu în lucrarea Domnului prin viață curată, mulțumindu-i pentru toate binefacerile.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
3427

Dacă nu vă rugați, nu o să rezistați

În cazul unui eveniment major, cum e acum – pandemie, război și așa mai departe – întâi de toate trebuie să avem o legătură strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune. Deci întâi de toate, fraților, trebuie să ne rugăm! Rugăciunea e singura armă contra răului. Pentru că discuțiile la nesfârșit, în deșert, pe teme de pandemie, […]