Slujbă Arhierească în parohia satului Trebisăuți

2448

Credincioșii parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Trebisăuți, raionul Briceni, în frunte cu părintele paroh, preotul Valentin Lupanciuc, au primit în ziua de sîmbătă, 30 octombrie 2021, cu multă bucurie duhovnicească vizita Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni. Evenimentul a fost marcat de oficierea Sfintei și Dmnezeieștii Liturghii, la care a participat un sobor mare de preoți și diaconi și numeroși credincioși.

În cuvîntul rostit la încheierea slujbei, Înaltpreasfințitul Nicodim a mulțumit tuturor credincioșilor din această parohie pentru grija ce o poartă Casei lui Dumnezeu, pentru toate eforturile depuse la împodobirea bisericii și a făcut un apel la zidirea duhovnicească a tinerei generații, care va trebui să preia și să păstreze, ca pe o comoară de mult preț, moștenirea creștină și mîntuitoare a înaintașilor noștri.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2827

Slujbă arhierească la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe” din mun. Ungheni, prilejuită de hramul acestui așezământ

Joi, 6 mai 2021, în Săptămâna Luminată, când se face pomenirea Sf. M. Mc Gheorghe, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeasca Liturghie la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat a fost întâmpinat de Egumena ELISAVETA (Gliga), Stareța Mănăstirii, Arhimandritul PANTELIMON (Mateevici), Duhovnicul […]