Sfințirea Gimnaziului din s. Brăviceni, r-nul Orhei

3134

La 21 noiembrie 2017, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, protectorii cerești ai I. P. Gimnaziul din s. Brăviceni, Orhei, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, și la inițiativa Dnei Raisa Mațenco, Directorul instituției publice de învățământ, dimpreună cu Directorul adjunct al instituției, Dna Valentina Stratanenco, a avut loc sfințirea clădirii Gimnaziului din s. Brăviceni, r-nul Orhei, și a sălilor de clasă.

La slujba religioasă oficiată de către Prot. Roman Leu, Parohul Bisericii Sf. Cuv. Onufrie din s. Brăviceni, r-nul Orhei, dimpreună cu Prot. Anatolie Bălan și Prot. Teodor Tuchilă, a participat conducerea instituției, corpul didactic al gimnaziului, elevi, părinți și oaspeți prezenți la sărbătoare.

După oficierea rânduielii sfințirii instituției, Părintele Paroh, Prot. Roman a adresat celor prezenți un cuvânt de felicitare, în care a vorbit despre importanța evenimentului duhovnicesc pentru această instituție publică, menționând în cuvântul său rolul deosebit de important al familiei, școlii și Bisericii în educarea și formarea noilor generații.

Totodată, Pr. Paroh a exprimat profunde mulțumiri întregului colectiv pedagogic, în frunte cu Doamna Director Raisa, pentru implicarea activă în organizarea acestei sărbători, dar și pentru deschiderea și colaborarea fructuoasă a instituției de învățământ dimpreună cu Biserica din localitate, marcată în ultimii ani, în vederea educării și formării sănătoase și din punct de vedere moral-spiritual al tinerei generații, aici părintele arătând și necesitatea și actualitatea actului predării disciplinei Religia în școală.

De asemenea, Pr. Roman a transmis din partea PS Siluan, Episcop de Orhei, mesajul de binecuvântare și de felicitare către conducerea gimnaziului cu ocazia acestei frumoase sărbători, aducând simbolic în dar în semn de binecuvântare arhierească o icoană cu chipul Mai Marilor Voievozi ai oștilor cerești, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, rugându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvânteze și să dăruiască tot darul cel desăvârșit acestei instituții, cât și tuturor generațiilor de elevi care se vor educa și forma în ea.

În acest context, Dna Director Raisa Mațenco, a adresat la rândul ei alese mulțumiri pr. Roman pentru transmiterea mesajului de felicitare și binecuvântare a Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, a mulțumit preoților slujitori pentru frumoasa slujbă de sfințire și binecuvântare, și, în același timp, i-a felicitat pe toți cei prezenți, profesori, părinți și elevi cu prilejul acestei frumoase sărbători a sfințirii Gimnaziului și a celebrării ocrotitorilor cerești.

La fel, Directorul Gimnaziului a arătat rolul și importanța covârșitoare a Bisericii, dar și a educației religioase în actul formării morale și duhovnicești a tinerilor, pentru a-i ajuta să devină mai buni și mai iubitori în această lume și societate în care valorile noastre ortodoxe strămoșești sunt din ce în ce mai mult lăsate în afara preocupărilor.

Nu în ultimul rând, Dna Director a ținut să aprecieze preocuparea activă și activitatea rodnică pedagogică a Părintelui Paroh pe care o desfășoară profesionist și cu dăruire în cadrul instituției, dar și pentru sfaturile duhovnicești și purtarea de grijă ca și părinte spiritual, pe care o manifestă cu multă atenție față de elevi și angajații instituției.

La sfârșitul slujbei de sfințire, administrația Gimnaziului a împărțit elevilor dulciuri și porumbei spre împărtășirea bucuriei de sărbătoare.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică religioasă susținut de către elevii instituției.

Biroul de presă al Vicariatului de Orhei


Articole Asemănătoare
2190

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a liturghisit la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni, r. Orhei

Sâmbăta – 28 aprilie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni. În dimineața zilei, Episcopul a fost întâmpinat cu aleasă bucurie și dragoste creștinească de către parohul bisericii Protoiereul mitrofor Roman Leu, […]

Articole postate de același autor
1852

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Cahul

Luni, 4 iulie 2016, de ziua pomenirii aflării moștelor Sfîntului Maxim Grecu și Sfîntului Mucenic Iulian, cu binecuvântarea Preasfințitului ANATOLIE Episcop de Cahul și Comrat, în biserica cu hramul „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ” din s. Brînza r-nul Cahul, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Cahul. După oficierea Sf. […]