Sfinții Împărați, cei întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena au fost prăznuiți cu mare bucurie duhovnicească la biseica "Întâmpinarea Domnului", USM.
Serviciul divin a adunat mai mulți slujitori, care au adus slavă lui Dumnezeu, și i-au proslăvit pe Sfinții întocmai cu apostolii.
Pentru parohul acestei biserici, prot. Octavian Moșin, a fost o dublă sărbătoare: serbarea zilei de naștere și aniversarea a 15 ani de la hirotonia în treapta clericală.
După Sf. Liturghie cei prezenţi au venit cu mesaje de felicitare pentru pr. Octavian, dorindu-i în continuare aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a preoţiei şi mult ajutor de la Bunul Dumnezeu în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei.
Redăm în continuare câteva dintre mesajele de felicitare:
Dragă, Parinte Octavian!Vreau să aduc sincere mulţumuri pentru tot ce aţi realizat pentru mine, ca un adevărat tată, mă simt ca acasă, ca în familie când suntem împreună la biserica, cu membrii ASCO şi enoriaşii bisericii.
Un adevărat duhovnic, şi eu un nevrednic ucenic, un exemplu relevant de conduită, dedicaţie, bogăţie duhovnicească, dragoste. Sunt nespus de bucuros că v-am întâlnit şi că aţi avut răbdare şi încredere în mine, să îmi fie iertată stângăcia mea în multe aspecte, ţin să mă corectez la cuvântul şi rugăciunile sfinţiei voastre.
Vreau să vă aduc sincere şi calde felicitari cu ocazie zilei de naştere, dorindu-văsănătate, realizari frumoase, ani plini de bucurii şi să ne fiţi alături în continuare, aşa cum v-am cunoscut! La multi ani, Preacucernice Părinte Octavian!
Oleg Cebotari
***
Sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere, Părinte! Bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului să vă îndrume paşii în viaţă astfel încât să savuraţi din Dulceaţa Raiului. Iar pentru noi, copiii duhovniceşti şi mirenii, Domnul să vă dea putere, răbdare şi dragoste pentru a ne povăţui în viaţă. Dar mai ales Dragoste, care cu adevarat face mari minuni! La multi ani, Dragul nostru Părinte Octavian şi mulţumim că sunteți!
Marina Onica
***
Liniște sufleteasă, alese bucurii duhovnicești, realizări frumoase părintelui Octavian. Și dea Domnul să ne întâlnim și la poarta raiului.
Ghenadie Brăguţă
***
Păstorul sufletesc, binecuvântat de Dumnezeu, ce veghează razele curățeniei și ale desăvârșirii morale, întru îndrumarea adevărată a poporului, pe drumurile ce duc la mulțumire și la fericire veșnică vă reprezintă Preacucernice Părinte Octavian.
Cu ocazia înfloririi unui nou trandafir în buchetul vieții vă aducem din adâncul inimii sincere și călduroase felicitări.
Cu o enormă dragoste, rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate sufletească și trupească, bucurie nemărginită în cele duhovnicești, inspirație în cuvânt și putere în slăvirea Sfintei Biserici. Sporire în dreapta credință și împărtășirea de cunoștințele spirituale ale fiecăruia dintre noi.
Să fiți înconjurat de liniște, pace și mângâiat de tot ce e frumos!
La mulți și binecuvântați ani!
Vascan Alexandru
***
Sincere urări de sănătate adresăm astăzi, în zi de sărbătoare, scumpului nostru preot, părintelui Octavian Moșin.
Vă dorim, preacucernice ca Bunul Dumnezeu să vă întărească pe drumul anevoios, dar mântuitor al ortodoxiei. Să fiți luminat de Sus, ca să aduceți lumină celor din jur. Bucuria și liniștea sufletească să vă fie răsplată pentru truda enormă pe tărâmul bisericesc.
LA MULȚI ANI!
Silvia Gadrag
***
Viața e cel mai frumos dar de la Dumnezeu, și tot viața ne ofera cele mai frumoase ocazii de a slăvi pe El. Astfel, dumneavoastră ați ales cel mai frumos drum, drumul slujirii lui Dumnezei și oamenilor. Astăzi, la popas aniversar va doresc ca în continuarea timpului cu același elan să munciți pentru cauza Bisericii noastre, iar Domnul va rasplăti truda dumneavoastră dăruindu-vă sănatate, dragoste, respect și apreciere. La Multi Ani și toți în paza lui Dumnezeu!!!
Pr. Ioan Frunze