„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.” (2 Cor. 4, 8-10)
În ziua prăznuirii Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Sfinții Apostoli sunt prăznuiţi de Biserică în aceeaşi zi pentru că sfârşitul lor martiric este consemnat de tradiția Bisericii în ziua de 29 iunie, anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. „Această zi este pentru noi ziua consacrată de martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Știți prea bine, nu vorbim de niște martiri obișnuiți, ci de cei al căror glas s-a auzit peste tot pământul, iar cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii. Mai mult, ei au văzut ceea ce au predicat atașându-se dreptății, mărturisind adevărul și murind pentru el. Amândoi apostolii au suferit în aceeași zi; și chiar dacă poate ar fi suferit în zile diferite, mărturia lor era una și aceeași. Petru mergea înainte, Pavel îl urma îndeaproape; Pavel, care mai întâi era Saul, mândru mai întâi, apoi smerit. Era un prigonitor înrăit, a devenit un predicator înflăcărat; își schimbă numele: orgoliul este înlocuit cu smerenia, prigoana cu predicarea adevărului,” scrie în una dintre omiliile sale Fericitul Augustin.
Activitatea lor misionară este mărturisită de cartea Faptele Sfinţilor Apostoli pe care fiecare creştin e bine să o citească pentru a se bucura de roadele lucrării apostolice a Sfinţilor Petru şi Pavel. Biserica îi cinsteşte împreună pentru a arăta lucrarea lor comună de vestire a Sfintei Evanghelii, lucru subliniat sugestiv pentru conştiinţa unităţii creştine de iconografia atonită în care cei doi Apostoli sunt reprezentaţi îmbrăţişaţi.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos.
Să ne rugăm Sfinților Petru şi Pavel, să ne ajute să fim şi noi mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi, cum au fost ei mărturisitori în lumea din timpul lor, pentru a putea spune tuturor celor care cred în Hristos: „bucuraţi-vă pururea în Domnul şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4).
Sursa: manastireacurchi.md