Sfinții Apostoli Petru și Pavel cinstiți la Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2254

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în Duminica a V-a după Cincizecime și ziua prăznuirii Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, Sfînta Liturghie Arhierească la Caterala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaș și în prezența mulțimii credincioșilor.

Creștinii participanți la slujba praznicală de astăzi au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Sfinții Apostoli prezenți prin racla cu părticelele din cinstitele lor moaște, care a fost adusă spre închinare cu prilejul sărbătorii.

Serviciul divin a început în dimineața zilei cu slujba Acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, urmat de slujba Ceasurilor cu Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie și s-a încheiat cu un Te Deum de implorare a milei lui Dumnezeu și a mijlocirii Sfinților Apostoli pentru izbăvirea de pandemia de Covid-19, pentru sănătatea poporului binecredincios, pentru medicii și bolnavii greu încercați de acest virus.

La încheierea slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a adresat credincioșilor un cuvînt de învățătură.

Prea Sfinția Sa a subliniat rîvna și tăria credinței Sfîntului Apostol Petru, care l-a iubit mult pe Mîntuitorul Hristos și care, chiar dacă a avut unele căderi, s-a îndreptat prin pocăință și a devenit un înflăcărat propovăduitor al Evangheliei, primind moarte martirică prin răstignirea cu capul în jos. Vorbind despre Apostolul neamurilor, Ierarhul a arătat prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creștinilor, în Pavel, Apostolul lui Hristos.

Vlădica și-a încheiat cuvîntul prin îndemnul de a lua pildă de viață și credință de la acești mari corifei ai creștinismului și de a lua aminte la învățătura lor păstrată în Sfintele Scripturi, ca hrană duhovnicească și lumină petru toți cei care sunt în căutarea Adevărului și a mîntuirii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
987

PS Ioan, Episcop de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din cartierul Botanica al municipiului Chișinău

Vineri, 27 august 2021, Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din cartierul Botanica al municipiului Chișinău. La slujbă au participat protoiereul Adrian FRUNZĂ, paroh al bisericii, preotul Ioan BRAȘOVEANU, […]