Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei studiată într-un proiect desfășurat la Muzeul Literaturii din Iași

1860

Elevii din clasele a 11-a de la Liceul ieșean „Varlaam Mitropolitul” au participat la un proiect în care au studiat Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei.

Proiectul, intitulat „De la sacru la profan”, se desfășoară în colaborare cu Muzeul Literaturii Române Iași.

Scopul activității este de a apropia elevii de studierea textelor scrise în limba română veche, precum Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei.

„Tema vizează identificarea aspectelor fundamentale în conceperea relației dintre om și Dumnezeu, plecând de la textul biblic revelat care reprezintă un model de rugăciune și menținere a unei relații vii și personale între creație și Creator”, a transmis pentru Doxologia Prof. Gr. I. Andrei Alina, coordonatoarea proiectului.

O parte dintre elevii participanți au prezentat câteva aspecte care definesc încercarea de comunicare a omului modern cu Dumnezeu din textele care se încadrează la psalm ca specie literară.

Elevii au aprofundat și texte ale unor autori care au scris psalmi literari, precum Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Radu Vancu.

 

Sursă: basilica.ro


Articole postate de același autor
2406

Sfinții Trei Ierarhi – de la studenți la dascăli și mari apărători ai dreptei credințe

Măreața zi de proslăvire a celor trei corifei ai spiritualității și teologiei răsăritene, dar și apusene ne readuce în atenție covârșitoarea contribuţie la învățătura și viața Bisericii a înseşi existenței lor, devenită paradigmă nu doar pentru tinerii care se pregătesc să devină sacerdoți, ci pentru toți clericii, monahii și mirenii. S-a scris mult despre credința […]