Sfântul Ierarh Nicolae cinstit la Mănăstirea Suruceni

534

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului Ierarh Nicolae)

Biserica mare a mănăstirii Suruceni, ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae,  și-a sărbătorit astăzi, 19 decembrie, ocrotitorul. Numeroși credincioși prezenți la sărbătoarea așezării monahale au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți.

În cuvântul de învățătură, adresat credincioșilor prezenți,  clericul mănăstirii Prot. mitr. Victor Ceresău a subliniat frumuseţea vieţii şi faptelor Sfântului Nicolae, menționând cinstirea și evlavia de care se bucură în întreaga creştinătate, dar și la poporul nostru. Totodată a adresat un cuvânt de felicitare pentru toți acei care s-au adunat să-l cinstească pe marele ierarh, care asemenea unui blând păstor își desface brațele pentru a-i îmbrățișa pe toți acei care vin la el după un cuvânt de mângâiere, după ajutor și întărire în credință.

Atmosfera de rugăciune a fost înfrumuseţată de corul măicuţelor așezământului monahal.

Cu această ocazie, credincioșii prezenți au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Nicolae, păstrate în biserica mănăstirii.

La final, toți cei prezenți au participat la o agapă creștină.

***

E firesc ca prăznuirea unui sfânt să fie pentru noi un prilej de bucurie, un popas de întărire pe calea mântuirii. Însă atunci când ne adunăm în sfintele lăcașuri și cerem mijlocirea unui sfânt către Domnul nostru Iisus Hristos, ar trebui să ne punem și unele întrebări, cugetând la trăirea sfântului evocat în rugăciuni.  Astăzi, poate mai mult ca altă dată e important să conștientizăm că a fi creştin nu înseamnă doar purtarea numelui sfânt a lui Hristos, ci şi a trăi ca Hristos și sfinții bineplăcuți Lui. Dacă avem dragoste și-l cinstim pe Sfântul Nicolae, trebuie să tindem să fim credincioşi asemenea lui, să ne străduim să fim blânzi ca Sfântul Nicolae, să urmăm exemplul înfrânării Sfântului, dar și să rămânem smeriţi ca Sfântul Nicolae.  Și atunci, răspunzând la rugăciunile și nevoințele noastre, Bunul Dumnezeu ne va binecuvânta cu dragostea şi înţelepciunea, pe care le-a avut din belșug Sfântul Nicolae.

Adăpost al văduvelor şi părinte al orfanilor, ajutător preaales al celor din necaz, mângâiere a celor ce plâng, păstor şi povăţuitor al tuturor celor ce rătăcesc, Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

A consemnat Natalia Lozan, sursa http://manastireasuruceni.md/


Articole postate de același autor
1015

Tinerii din ASCO au participat la Marșul Familiei

Sâmbătă, 14  mai 2016, Chişinăul a devenit pentru câteva ore, capitala valorilor tradiţionale ale familiei. Recent Mitropolia Moldovei a făcut un apel către întreaga comunitate ortodoxă din Republică pentru a ieși la un marș în susținerea familiei creștine, a familiei tradiționale. Asociația Studenților Creștini Ortodocși, alături de alte sute de creștini din numeroase parohii, a răspuns apelului […]