Actualitate

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, serbat la biserica „Sf. Dimitrie” din Soroca

1425

Sâmbătă, 19 decembrie 2020, în ziua când cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit împreună cu Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, în biserica „Sf. M. Mc. Dumitru” din municipiul Soroca.

În dimineața zilei, Episcopul Ioan și Anatolie au fost întâmpinați de către parohul bisericii și protopop de Soroca, Prot. mitr. Nicolae Craveț, alături de un sobor de preoți și enoriașii parohiei.

În timpul Sfintei Liturghii, Episcopul Ioan cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, l-a hirotonit pe ipodiaconul superior Ion Marcu, în treapta de diacon pe seama Catedralei episcopale din Soroca.

După Liturghie, a fost oficiat un Te-Deum de sănătate pentru părintele-paroh Nicolae, cu sincere felicitări și urări de bine, adresate cu prilejul praznicului ocrotitorului său spiritual – Sfântului Ierarh Nicolae.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2255

Cum întemeiem o familie? Sfatul psihologului

Dacă am finisat liceul, mergem la facultate, iar dacă am absolvit facultatea, este timpul să ne căsătorim. Și dacă acest lucru nu se întâmplă imediat, ne neliniștim și ne tulburăm, gândindu-ne că a uitat Dumnezeu să ne trimită alesul, respectiv aleasa… Dar oare chiar așa sunt, așa ar trebui să stea lucrurile? Ne răspunde la […]