La Moscova, 11 mai 2018 va avea loc prezentarea unui film documentar de lung metraj intitulat « Jurnalul Sfântului Ierarh Nicolae ». Filmul a fost turnat în Japonia și relatează viața Sfântului Nicolae al Japoniei, al cărui lucrare misionară a dus la propagarea Ortodoxiei în această țară. Inițiativa acestui film a fost susținută de către Înaltpreasfinţitul Daniel Nushiro, Arhiepiscop de Tokyo şi Mitropolit al întregii Japonii. Slujitorii clerului și laicii Bisericii Autonome din Japonia au participat la filmarea documentarului. Acesta îmbină imagini de arhivă cu anumite scene care permit privitorului să resimtă profunzimea și puterea lucrărilor și trăirilor Sfântului Nicolae al Japoniei, care au fost consemnate în jurnalele sale personale și care sunt reluate în film. Regizorul filmului este Larissa Gerachtchenko, doctor în filosofie și teologie, licențiată în istorie și artă.
Despre Părintele dintre sfinți Nicolae al Japoniei, Întocmai cu Apostolii ( 1 august 1836 - 3 februarie, 1912), cunoaștem că a răspândit ortodoxia în Japonia. El a fost trimis ca misionar în Japonia de către Biserica Ortodoxă Rusă predicat fără odihnă printre japonezi şi a înfiinţat acolo Biserica Ortodoxa a Japoniei. Prăznuirea sa se ţine în 3 februarie.
Sfântul Nicolae al Japoniei, Nicolae s-a născut în oraşul Berezovsky, districtul Volsk, din provincia Smolensk şi a fost botezat Ivan Kasatkin. În 24 iunie 1860, Episcopul Nectarius l-a tuns în monahism pe Ivan Kasatkin cu numele de Nicolae în biserica academică a celor Doisprezece Apostoli. Sunt remarcabile cuvintele rostite de episcop la binecuvântarea noii misiuni a tânărului monah: „Va trebui să-ţi trăieşti viața monahală în afara mănăstirii. Va trebui să-ţi părăseşti patria şi să-L slujeşti pe Dumnezeu într-o ţară neprietenoasă şi necredincioasă. Odată cu crucea ascetismului trebuie să-ţi iei şi traista de călugăr, alături de valorile monastice va trebui să te înhami şi la o misiune apostolică.”
La prima vedere părea aproape imposibil să predice Evanghelia în Japonia, după spusele Părintelui Nicolae, „ japonezii acelor vremuri îi considerau pe străini nişte bestii şi considerau creştinismul ca fiind o biserică viciată, de care puteau aparţine doar vrăjitorii şi criminalii dovediţi”. I-au trebuit lui însuși opt ani pentru ca să se familiarizeze cu ţara, cu oamenii şi cu limba, şi cu obiceiurile şi cu tradiţiile celor cărora trebuia să le predice.
În 1868, Părintele Nicolae era deja un maestru al vorbirii în limba japoneză. Cunoştinţele lui despre istoria Japoniei erau mai profunde decât cele ale multor japonezi. În acelaşi timp, el a învăţat şi limba engleză care era pe cale să devină o limbă de circulaţie mondială. În 1871, au început în Japonia persecuţiile împotriva creştinilor, care i-au afectat pe mulţi, inclusiv pe Pavel Sawabe, primul japonez ortodox, care mai târziu va deveni un preot misionar vestit.
https://www.youtube.com/watch?v=oijdl6NBGuA
Prin întreaga sa viaţă, Sfântul Nicolae a dat un exemplu de călăuză spirituală deplin devotată misiunii sale. El spunea o dată : „Consider că este nepotrivit pentru un misionar să se pensioneze, în afară de situaţia când el este total indisponibil lucrării sale. Nu am îmbrăcat niciodată o ‘cămaşă de interior’, nici măcar în vis. Mai bine mor acolo unde mă trimite Providenţa Divină să ar şi să semăn.” Aceste cuvinte reflectă pe deplin natura sa umană. Viaţa lui personală a fost aceea a unui ascet. El nu a încercat niciodată să facă vreun fel de faptă vitejească specială, în schimb şi-a predat întregul suflet în mâinile Domnului. Viaţa lui a fost marcată de greutăţi şi voluntariat, uitare de sine şi extenuare şi slăbiciunile unui bătrân. Cu toate acestea, viaţa sfântului a fost o manifestare limpede a succesului în depăşirea acestor greutăţi pentru împlinirea poruncilor lui Hristos, arătate lumii întregi.
Pline de înțelepciune, mai jos găsim atașate câteva din cugetările sale.
„Japonezii ne bat, toate popoarele ne urăsc, se vede că Domnul Dumnezeu îşi revarsă Mânia Sa asupra noastră. Dar cum să fie altfel? Pentru ce să fim iubiţi şi jeliţi? Nobilimea noastră s-a pervertit sute de ani cu iobăgia şi a devenit perversă până în măduva oaselor. Poporul simplu a fost apăsat sute de ani de aceeaşi stare a iobăgiei şi s-a făcut ignorant şi grosolan până în ultimul hal; clasa slujbaşilor şi funcţionărimea a trăit din luarea de mită şi prădarea banului public, încât astăzi avem pe un capăt şi pe toate treptele funcţionăreşti cea mai neruşinată prădare a banului public peste tot unde se poate fura. Clasa de sus – o colecţie de imitatori şi adoratori ba ai Franţei, ba ai Angliei, ba ai Germaniei şi a tot ceea ce este de peste hotare; preoţimea, apăsată de sărăcie abia de menţine cateheza, – îi mai arde ei de cultivarea idealurilor creştine şi de iluminarea altora prin ea însăşi?… Şi cu toate acestea noi avem cea mai bună părere despre noi înşine: doar noi suntem creştini adevăraţi, doar la noi există un învăţământ adevărat, iar alţii stau în întuneric şi putrezire; iar de puternici suntem într-atât încât ceilalţi ar încăpea într-o căciulă de-a noastră… Dar nu-i aşa, căci nu în zadar s-au prăbuşit peste Rusia nenorocirile de azi – ea însăşi şi le-a atras pe cap. Doamne Dumnezeule, fă ca acestea să fie doar toiagul pedepsitor al Iubirii Tale! Nu lăsa, Doamne, ca până la urmă să se neorânduiasă săracă Patria mea. Cruţ-o şi apăr-o, Doamne!”
„Chinuit e sufletul meu pentru Patria pe care clasa guvernantă o face să fie proastă şi fără de cinste.”
„…un slujitor al lui Hristos se cuvine a fi întotdeauna liniştit, plin de bucurie şi de viaţă…”.
Sursa: https://orthodoxie.com
traducere și adaptare Botnari Victoria
