Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, cinstit la Mănăstirea Curchi

718

„Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite.”

Luni, 19 decembrie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, reprezintă bucuria iubirii care revelează natura iubirii Sfintei Treimi, a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de făptura umană, ce nu cunoaşte margini. Sfântul Ierarh a fost și rămâne ajutorul celor sărmani, mângâietorul celor necăjiţi, ocrotitorul şi sprijinitorul celor nedreptăţiţi, izbăvitorul celor în primejdie, tuturor părinte şi pildă de urmat. Biserica, ni-l recomandă ca model şi pildă vrednică de cinstire, pentru duhul său de sărăcie şi milostenie care i-a imprimat o adâncă asemănare cu Mântuitorul Hristos, Milostivul prin excelenţă.

Țelul omului este sfințirea, adică împărtășirea de energia nezidită îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, prin curăție și luminarea minții. Nu este o simplă stare morală, ci părtășia omului cu Dumnezeu. Dumnezeu poruncește: „Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt” (I Pt. 1, 16).  Până la sfârșitul veacurilor vor fi oameni care aidoma Sfântului Ierarh Nicolae vor chema harul lui Dumnezeu peste pământ și peste ceilalți frați ai lor. Faptul că lumea dăinuiește este dovada că mai există astăzi sfințenie. Sfântul Siluan Athonitul scria: „Îţi spun că atunci când nu vor mai fi rugători pe pământ lumea se va sfârşi”.

Cinstindu-l și înălțându-i rugăciuni, să învăţăm de la el ce înseamnă blândeţea lucrătoare, ce înseamnă dragostea faţă de săraci şi nedreptăţiţi, ce înseamnă să fii mărturisitor al dreptei credinţe. Viaţa Sfântului Nicolae ne arată cât de mare impact are o astfel de prezenţă evanghelică în lume, este un exemplu concret despre ce este şi cum arată o Biserică vie.

După Liturghie s-a oficiat un Tedeum către Sfântul Ierarh Nicolae, căruia îi este închinată una dintre bisericile așezământului monahal.

La final, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de învățătură. „Sfântul Nicolae este un sfânt iubit de toți creștinii, un ierarh iubitor de Dumnezeu, de Biserică, iubitor al celor pe care i-a îndrumat și păstorit. Este un sfânt grabnic ajutător pentru orice suflet întristat, o adevărată pildă de milostivire și generoasă dăruire. Și noi, ca fii binecuvântați și ascultători ai Bisericii, să-I mulțumim cu recunoștință lui Dumnezeu pentru îndelungata Sa milostivire, pentru ajutorul și dragostea Sa. Împreună cu Sfinții Săi să ne rugăm pentru pacea lumii și pentru a reuși să ne păstrăm credința și să o transmitem generațiilor următoare”, a menționat Ierarhul Orheiului.

Copiii care au fost prezenți la slujba praznicală au primit cadouri din partea Mănăstirii cu prilejul Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
540

Marșul vieții organizat de parohia din localitatea Cruglic

La data de 24 martie 2023, biserica ”Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic în colaborare cu Liceul Teoretic din s. Cruglic a organizat o activitate dedicată vieții. Preotul Nicolae Ciobanu, parohul bisericii din localitate a vorbit elevilor despre importanța vieții, despre darul cel mai de preț pe care Dumnezeu L-a dăruit omului – viața. […]