O fată nobilă și frumoasă, care provenea din Capadocia, era logodită. Mai apoi s-a răzgândit tânăra și nu l-a mai vrut pe logodnicul ei. Dar pentru ca să nu o deranjeze acel băiat, a fugit și a mers în mănăstire, unde era stareță Sfânta Irina Hrisovalant, aproape de Constantinopol, unde s-a și călugărit.
Logodnicul ei insista, dar nu putea în nici un fel să o scoată din mănăstire. Tânărul era foarte îndrăgostit de ea. De aceea, a căutat un mare vrăjitor, căruia i-a făgăduit mulți bani dacă va reuși să o scoată pe tânără din mănăstire, prin magia lui, pentru ca fata să devină soția lui.
Vrăjitorul și-a făcut vraja lui în Capadocia, iar femeia și-a ieșit din minți. A întors toată mănăstirea pe dos și-l striga pe logodnicul ei pe nume, jurând că, dacă nu îi vor deschide poarta mănăstirii pentru a merge să-l găsească, se va sinucide. Cuvioasa Irina Hrisovalant, egumena, văzând-o în această situație, plângea și spunea:
‒ Vai de mine, nenorocita, pentru că din cauza neglijenței ciobanilor smulg lupii oile! Dar vicleanule diavol, pe nedrept te obosești. Hristos nu te va lăsa să înghiți pe mielușeaua mea!
Atunci a reunit toată obștea mănăstirii și le-a îndemnat pe maici să se păzească de vicleniile diavolului. A rânduit mai apoi să postească toate maicile întreaga săptămână și să se roage. Să facă pentru sora lor aflată în suferință mii de metanii. Așa se ruga fiecare în chilia ei.
În a treia noapte, vede cuvioasa Irina în fața ei, în timp ce se ruga, pe Sfântul Vasile cel Mare care i-a zis:
‒ De ce ne învinuiești, Irina, că îngăduim să se săvârșească în țara noastră magiile înfricoșătoare și lipsite de evlavie? Când te trezești, ia pe ucenica ta suferindă și să o duci în Vlaherne. Acolo va veni să o vindece Mama Stăpânului Hristos, care are această putere.
Sfântul îndată s-a făcut nevăzut. Egumena Irina a luat-o pe maica cu pricina, împreună cu cele mai virtuoase două monahii, și a mers la biserica din Vlaherne. Acolo s-au rugat toată ziua cu lacrimi. La mijlocul nopții însă, din pricina efortului lor, au adormit. Atunci vede egumena Irina în vis multe persoane care pregăteau drumurile. Erau îmbrăcate în haine aurite, pline de lumină, umplând străzile cu cele mai frumoase flori și tămâind. Egumena i-a întrebat pentru ce fac atâtea pregătiri. Aceia au răspuns:
‒ Maica lui Dumnezeu vine. Pregătește-te și tu să te învrednicești a i te închina.
Atunci a ajuns Împărăteasa tuturor, Maica Domnului. Fața ei dumnezeiască și preacinstită răspândea atâta lumină, încât nu putea să o vadă vreun om. Când a văzut Maica Domnului pe toți acei bolnavi, a venit și la ucenica bolnavă a Irinei. Egumena a căzut la picioarele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înfricoșată și înspăimântată. A auzit însă că Fecioara Maria l-a strigat pe Sfântul Vasile cel Mare și l-a întrebat despre Irina, ce avea nevoie. Acela i-a explicat întreaga poveste de viață a tinerei.
‒ Chemați-o pe Anastasia, a spus Maica Domnului.
Sfânta Anastasia Vindecătoarea a ajuns îndată. Atunci Maica Domnului i-a spus aceleia:
‒ Mergi în Cezareea cu Sfântul Vasile cel Mare, să cercetați cu grijă și să tămăduiți pe această ucenică a stareței, pentru că Fiul și Dumnezeul meu ți-a dăruit ție acest har vindecător.
După ce i s-au închinat, Sfânta Anastasia și Sfântul Vasile cel Mare au plecat în grabă să săvârșeasă porunca Maicii Domnului.
A auzit și Cuvioasa egumenă Irina o voce care i-a zis:
‒ Întinde-ți, Irina, mâinile tale. Primește acestea și să nu mai învinuiești pe nedrept.
Aceasta i-a spus-o pentru că egumena Irina se ruga în fața icoanei Sfântului Vasile, spunându-i Sfântului să-i alunge pe vrăjitorii din Cezareea. Stareța Irina și-a întins atunci mâinile și a primit un pachet ce venea din aer și care cântărea ca la trei kilograme. Când l-au desfăcut, au găsit înăuntru diverse lucruri vrăjitorești: bureți, fire de păr, creioane, legături și nume scrise de demoni, mai ales însă erau două mici statuete de plumb. Una era a logodnicului, iar cealaltă a fostei lui logodnice, care era acum monahie. Statuetele erau legate una de cealaltă, ca și cum păcătuiau. Monahiile s-au cutremurat de minunea risipirii vrăjilor și toată noaptea au făcut rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului.
Dimineața a trimis egumena la Vlaherne două monahii și pe maica care căzuse sub farmece. Le-au dat acestora în același timp și lucrurile acelea vrăjitorești, menționate mai sus, împreună cu ulei și prescură, pentru a liturghisi părintele prosmonar[1]. Acesta, după Sfânta Liturghie, a miruit-o pe bolnavă cu ulei de la candelă. Mai apoi a pus lucrurile vrăjitorești deasupra cărbunilor ce ardeau. În timp ce ardeau acele lucruri, au fost dezlegate și nevăzutele legături ale monahiei. Și-a revenit în fire atunci și a slăvit pe Dumnezeu, Care a scăpat-o.
Când însă s-au risipit întru totul statuetele de plumb, au ieșit niște voci puternice din cărbuni, așa precum fac porcii când sunt tăiați.
Toți câți erau prezenți și vedeau și auzeau acestea au fugit speriați, slăvind pe Dumnezeu Care face astfel de minuni de risipire a lucrărilor satanei.
Mai apoi, cele trei monahii s-au întors la mănăstire, povestind și celorlalte maici din obște cele întâmplate.
[1] În vechime, prosmonarul era ieromonahul care avea grijă permanentă de un paraclis. Se îngrijea mai întâi de slujbe, apoi de curățenie etc.
Traducere și adaptare: Pr. Diacon Elisei Roncea
