Actualitate

Nu poate fi bine, decât plecând de la mine…

127

Noi când avem probleme încercăm să facem să fie bine, adică să nu mai fie problema. Nu înțelegem că nu poate fi bine, dacă nu suntem buni. Și dacă vom fi buni, va fi bine. Și dacă nu vom vom fi buni, și suntem răi, tot rău va fi. Când încercăm să scăpăm… trebuie să ne tămăduim, să ne vindecăm. Dacă vrem să scăm de vreun necaz, bine scăpăm de necaz, dar  răul a rămas. Soaterea răului din mine înseamnă îmbunătățirea mea. Ne păcălim mult și ne amăgim mult că vrem să fie bine: în familie, în socieate…Și cum am vrea să fie bine? Schimbându-se conducătorul țării, șeful de post sau nu știu cine trebuie să se schimbe ca să fie bine, dar nu cumva eu. Nu poate fi bine, decât plecând de la mine…


Articole Asemănătoare
132

Cuvânt la Înălțarea Domnului

Calea oricărui creștin – este calea către Cer. Iar pentru a putea ajunge la această destinație,  fiecare dintre noi ar trebui încă din această viață pământească, să se întâlnească cu Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: „Cine n-a vazut pe Dumnezeu în viața asta nu-L va vedea nici în cealaltă.” Astfel dacă Dumnezeu nu are […]

Articole postate de același autor
13983

E cu neputinţă ca Dumnezeu să-l lase pe omul pocăinţei şi al rugăciunii

Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească. În orice ispită am cădea, dacă […]