Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Hramul municipiului Cahul

3505

Marți, 21 noiembrie, în dimineața zilei Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a fost întâmpinat cu o fiească smerenie de către Secretarul eparhial, Prot. mitr. Mihail Mungiu și cu un deosebit salut îngeresc al copiilor școlii duminicale.

Credincioșii veniți la slujbă au întâmpinat cu bucurie pe Chiriarhul locului, care este și parohul Catedralei episcopale din Cahul.

La Sfânta Liturghie a participat un numeros sobor de preoți și diaconi, precum și mulțime de credincioși.

De ziua Hramului municipiului Cahul, la slujbă au onorat cu prezența deputați din forul legislativ al Republicii Moldova și reprezentanți ai autorităților centrale și locale.

În ziua pomenirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Prot. mitr. Mihail Mungiu, Secretar al Eparhiei de Cahul și Comrat, Protopop de Cahul îşi serbează ziua de naștere, cu acest prilej Preasfințitul Părinte Anatolie i-a adus în dar pentru truda depusă o cruce cu podoabe. La fel, pentru binefacere și susținerea Bisericii, doamna deputat Elena Bacalu a fost decorată de către Chiriah cu medalia eparhială Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

Conform tradiției bine stabilite, imediat după slujbă Preasfințitul Anatolie împreună cu întreg soborul de preoți și diaconi, primarul municipiului Cahul, domnul Nicolai Dandiş au mers împreună cu toți creștinii într-o procesiune religioasă, până în piața Horei, unde a fost oficiat un Tedem praznical, iar mai apoi Vlădica Anatolie a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Hramului, adresat cetățenilor capitalei de sud a țării.

sursa http://eparhiasud.md


Articole postate de același autor
7528

9 boli tratate cu catina

Din toamnă până la sfârşitul iernii, micile bobiţe portocalii n-au niciun concurent când vine vorba de întărirea imunităţii. Tufele ţepoase pe care creşte cătina până la altitudini de mii de metri poartă fructele proaspete chiar şi sub zăpadă, la temperaturi de minus câteva zeci de grade, calităţile rămânându-le neatinse. Au un conţinut excepţional de vitamina […]