Serbarea Sfintei Fericitei Agafia la Mănăstirea Cușelăuca

1360

Marți, 22 iunie 2021, în ziua pomenirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Cușelăuca, r. Șoldănești.

Serbarea a început, dis-de-dimineață, prin scoaterea raclei cu sfintele moaște în fața bisericii mănăstirești, după care a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni PS Episcop vicar Ioan de Soroca, PS Episcop vicar Siluan de Orhei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, un sobor preoțesc și  credincioși veniți la Mănăstirea Cușelăuca, pentru a înălța rugăciuni și pentre a-i aduce mărirea cuvenită Sfintei Fericitei Agafia.

La Vohodul mic, Mitropolitul Vladimir a decorat mai mulți slujitori ai Bisericii, după cum urmează:

– Protoiereu Lungu Gheorghe, paroh al bisericii din s. Stohnaia, r. Drochia – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

– Protoiereu Țap Oleg, paroh al bisericii „Sf. Spiridon” din or. Ghindești – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

– Protoiereu Rusu Vadim, paroh al bisericii „Cuv. Parascheva”, din s. Glinjeni, r. Soldănești – Dreptul de a purta Cruce cu Pietre scumpe.

– Preot Mîrza Boris, paroh al bisericii „Schimbarea la față” din s. Cobîlea, r. Șoldănești – Dreptul de a purta paliță.

– Preot Tonu Denis, cleric al Mănăstirii Cușelăuca – Dreptul de a purta Cruce de aur.

În cuvântul arhipăstoresc, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a evidenţiat importanţa aşezământului monahal în cadrul istoriei Ortodoxiei din Moldovanumind Mănăstirea Cușelăuca loc îmbibat de evlavie și de trăire duhovnicească, unde fiecare creștin își poate găsi alinarea.

Momente înălțătoare, de aleasă bucurie au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat Troparul Sfintei, timp în care Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, dimpreună cu întreg soborul rugător au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfintei Fericitei Agafia.

La final, Mitropolitul Vladimir a oferit ordine și medalii bisericești ctitorilor de seamă a Mănăstirii Cușelăuca.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1653

Cunoaşte-te pe tine însuţi şi nu vei mai osândi pe nimeni

Amintiţi-vă de timpul când eraţi la şcoală, când pe nesimţite aţi învăţat să citiţi şi să scrieţi; şi în viaţa duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim şi să facem ceea ce am cugetat şi am înţeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolţeşte […]