Inaugurarea Centrului metodic „CASA MARE”, la Universitatea de Stat din Moldova

1056

Vineri, 25 iunie 2021, la Departamentul Economie, Marketing și Turism al Facultății de Științe Economice a USM a avut loc inaugurarea laboratorului „Casa Mare” – simbol al tradițiilor populare românești. Or, valorile culturale și obiceiurile neamului sunt promovate cu fidelitate, permanent și cu deosebit interes profesional, constituind prioritate în procesul educațional de formare a specialiștilor în domeniul serviciilor hoteliere, turism și agrement.

Centrul Metodic „Casa Mare” este un proiect instituțional care a fost creat cu scopul de a familiariza publicul, tineretul studios cu valorile culturale, tradițiile și datinile strămoșești. „Casa Mare” este considerată cea mai frumoasă odaie din casele moldovenilor, unde se organizează sărbătorile și sunt primiți oaspeții dragi. La fel și Centrul Metodic „Casa Mare” va găzdui cele mai deosebite activități interactive ale membrilor comunității USM-iștilor, constituind un lăcaș al salvgardării patrimoniului național și al promovării identității naționale.

La inaugurare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov, însoțit de întreaga echipă managerială, cadrele didactice și studenții facultății; Efim Chilari, președintele Comitetul sindical a USM ș.a. Printre oaspeții prezenți la eveniment au fost: Victor Ciobanu, reprezentant al Ministerului Economiei și Infrastructurii din RM și părintele Octavian Moșin, preot-paroh la biserica universitară.

În debutul festivității, Maria Hămuraru, dr., conf. univ., Șef al Departamentului Economie, Marketing și Turism, a salutat participanții la eveniment, menționând totodată importanța deschiderii acestui Centru pentru membrii Facultății de Științe Economice, dar și pentru USM. „Casa Mare” ne oferă sentimentul de nostalgie pentru casa părintească. Lansarea acestui proiect se datorează echipei Departamentului Economie, Marketing și Turism, îndeosebi, doamnei Natalia Antoci și a bunicilor familiei Solcan, care au contribuit la amenajarea acestui Centru cu obiecte inedite, de mare însemnătate pentru cultura neamului nostru, prin care sunt promovate valorile naționale și tradițiile culturale: covorul moldovenesc, care datează din 1970, sovca acoperită cu cergă (șatrancă), un teanc cu zestre, fețe de masă, numite „strecătoare”, prosoape, broderii, veselă din lut, unele obiecte din îndeletnicirea torsului de lână, covoare și țoluri, păretare și alte elemente, țesute cu mare grijă de străbunicile și bunicile noastre”, a subliniat dna Maria Hămuraru.

Rectorul USM, dr., conf. univ. Igor Șarov, a salutat deschiderea Centrului Metodic „Casa Mare”, la USM, remarcând momentul semnificativ al lansării, care se înscrie perfect în agenda evenimentelor culturale -„ Ziua iei”, precum și „Ziua Portului Popular”, sărbători naționale care promovează valorile autentice și tradițiile culturii neamului nostru.

Otilia Dandara,  prof. univ., dr. hab.,  prorector  pentru activitatea didactică, a mulțumit colectivului Departamentului de Economie, Marketing și Turism pentru implicare și dedicație, dar și pentru promovarea continuă a profesiei,  remarcând necesitatea lansării proiectului „Casa Mare” în contextul modernizării programului de studii la specialitatea „Servicii hoteliere, turism şi agrement”. „ În calitate de lideri pentru acest domeniu, „Casa Mare” este un loc pentru învățare, un mediu de formare a specialiștilor și a sistemului de valori, indispensabile formării profesionale a studenților”, a menționat prorectorul Otilia Dandara.

Prorectorul USM pentru activitatea studențească, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru a adresat un mesaj de felicitare accentuând succesele și realizările acestui departament, dar și dorința membrilor de a diversifica activitățile pentru profesori și pentru studenți. „Deoarece orice activitate de acest gen ne ajută să ne promovăm și în exterior, să arătăm spiritul USM-iștilor, atitudinea față de tradițiile și valorile naționale, considerăm că este un moment favorabil în prag de admitere. Or, cei ce nu respectă tradițiile nu au viitor. Felicitări, la mai mult și la mai mare, să aveți mereu ușa deschisă!” a menționat Violeta Cojocaru.

Cuvânt de felicitare a rostit și Aurelia Hanganu, dr. hab., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică, care a salutat materializarea ideilor de a crea un punct de atracție și pentru studenți, și pentru cadrele didactice. Or, „această „Casă Mare” poate fi folosită în scop instructiv, spațiu de recreere și de organizare a evenimentelor culturale și științifice, dar și subiect de cercetare științifică pentru doctoranzi”, a concluzionat Aurelia Hanganu.

Angela Niculiță, dr. hab., prof. univ., prorector pentru relații internaționale a menționat activismul și implicarea multiplă în activități naționale și internaționale, de dezvoltare a diverselor programe și proiecte noi: „Este o oportunitate excelentă pentru studenții străini veniți la USM să se familiarizeze cu tradițiile noastre, cu istoria și obiceiurile naționale unde pot să cunoască la propriu spiritul românesc”, a declarat Angela Niculiță.

Oaspetele de onoare al evenimentului, Victor Ciobanu, reprezentant al Ministerului Economiei și Infrastructurii a felicitat USM pentru instituirea în cadrul instituției a unui centru al culturii populare, care este și un element de bază al turismului, ce ne evidențiază și trebuie să-l promovăm.

În context, Galina  Ulian,  prof.  univ., dr.  hab., decan al Facultății de Științe Economice a USM a menționat că Centrul „Casa Mare” va determina o atmosferă agreabilă, motivatoare a profesorilor de a crea lucruri frumoase.

Părintele Octavian Moșin, preot-paroh la biserica universitară a rostit o rugăciune de binecuvântare și a îndemnat publicul să cinstească tradițiile și valorile naționale.

Inaugurarea Centrul Metodic „Casa Mare” este un eveniment marcant pentru domeniul educațional universitar și a fost lansat în premieră la Universitatea de Stat din Moldova.

Sursa: usm.md


Articole postate de același autor