În testament, regretatul scriitor menționează următoarele:
”Eu, Druță Ion Penteleevici, născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, din județul Soroca al României regale, din părinții Druță Pentelei Mihailovici și Sofia Semionovna Tverdohleb, în legătură cu vârsta înaintată și apropierea inevitabilului, aflându-mă în deplinătatea facultăților mintale, dispun prin testament următoarele: Corpul meu să fie întors la baștină și înmormântat la Soroca, lângă Lumânarea Recunoștinței, monumentul, căruia i-am consacrat șaisprezece ani din viața mea. Rog să fiu înmormântat liniștit și modest, fără discursuri lungi și escale în diferite locuri care chipurile au colaborat cu răposatul și l-au respectat, poate cu excepția Teatrului Național, unde într-adevăr mai sunt auzite replicile eroilor mei. În caz de imposibilitate de a întoarce corpul meu la baștină, dispun ca nepoata mea, Druță Ana Iurievna, să-mi incinereze corpul, să ducă cenușa în Moldova și s-o înmormânteze pe teritoriul Lumânării Recunoștinței. Mormântul să fie fără exagerări. Cu modestie și demnitate”.
Tot aici, regretatul prozator și dramaturg a scris că în calitate de moștenitoare a averii sale, precum și a dreptului de a gestiona moștenirea literară, atât proza, cât și dramaturgia, și obținerea procentelor cuvenite conform legii, este confirmată Ana Iurievna Druță, conform testamentului perfectat la Chișinău în limba română pe 11-X-2017.
”Pentru orice eventualitate informez că am avut două cetățenii. Cea moldovenească în virtutea nașterii și cetățenia Federației Ruse în virtutea căsătoriei cu originara din Moscova, Rosina Era Samuilovna în anul 1958. Scriitor profesionist, membru al Uniunii Scriitorilor cu începere din anul 1954, Scriitor al Poporului din RSS Moldovenească, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, doctor honoris causa al Universității din Chișinău, precum și cetățean de onoare al câtorva sate din Moldova și al orașului Soroca.
Fiind un scriitor bilingv, lucrând în limbile română și rusă, am asigurat cu proza și dramaturgia existența familiei mele. Lucrările mele au fost publicate și montate destul de pe larg, atât în interiorul țării, cât și în afara ei. Doar la Moscova au fost montate vreo zece spectacole după piesele mele – ”Casa mare”, ”Păsările tinereții noastre”, ”Sfânta sfintelor”, ”Numele straniului Potiomkin” la Teatrul central al Armatei Sovietice; ”Păsările tinereții noastre” și ”Întoarcerea țărânei în pământ” la Teatrul Mic; ”Horia” la Teatrul ”Lenkom”; ”Iapa roaibă cu talangă” la Teatrul de Satiră; ”Doina” la Teatrul ”Maiakovski”; ”O cină cu tovarășul Stalin” la Teatrul Școala piesei moderne. Din proză aș menționa romanele ”Povara bunătății noastre”, ”Biserica albă”, nuvelele ”Clopotnița”, ”Ultima lună de toamnă” și o serie de povestiri. Vârsta și boala m-au privat de posibilitatea de a scrie Testamentul de mână, am fost nevoit să-l culeg pe litere la calculator. Scuzați”, se mai spune în document.
