Actualitate

Sărbătoarea hramului mănăstirii de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni

2759

În a treia zi de Paști, marți, 3 mai 2016, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat în mod tradițional, așa cum o face în fiecare an, mănăstirea de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni pentru a împărtăși cu viețuitoarele și închinătorii sfîntului așezămînt bucuria Învierii lui Hristos, care este și sărbătoarea hramului.

În dangătul praznical al clopotelor, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în dimineața zilei cu multă bucurie duhovnicească și căldurosul salut pascal „Hristos a Înviat!” de către Preacuvioasa Maică stareță, egumena Daniela, de zeci de pelerini și închinători, și de un sobor mare de slujitori din eparhia noastră și din Ucraina, împreună cu care, într-un duh al păcii și al dragostei a fost oficiată Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al mănăstirii și de corul parohiei „Sf. Nicolae” din satul Șirăuți, raionul Briceni.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, cu binecuvîntarea Ierarhului, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor protoiereul Dimitrie Chirilov, parohul bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Berlințî, raionul Briceni.

Serviciul divin a continuat cu înconjurarea în procesiune solemnă, cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii, a bisericii mănăstirii, după care Ierarhul a adresat viețuitoarelor mănăstirii și binecredincioasei adunări un cuvînt de felicitare.

Bucuria Învierii Domnului a continuat apoi la o agapă de sărbătoare oferită de către maici cu mult drag tuturor celor care au pășit în zi de sărbătoare pragul mănăstirii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
2336

Denia Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

În seara primei zile a Postului Mare, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a oficiat Pavecerniţa cea Mare și Canonul Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. La finalul slujbei, Vlădica a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a accentuat valoarea pocăinței și a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin […]

Articole postate de același autor
1228

În ziua celei de-a 11-a aniversări de la întronizarea PF Kiril, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, în Catedrala Patriarhală „Hristos Mânuitorul” din Moscova a fost săvârșiă Sfânta Liturghie

Sâmbătă, 1 februarie 2020, în ziua celei de-a 11-a aniversări de la întronizarea Preafericitului Kiril, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, în Catedrala Patriarhală „Hristos Mânuitorul”, din orașul Moscova, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Serviciul divin a fost condus de către Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei și al întregii Rusii, alături de […]