Să zicem „Tatăl Nostru” cu lacrimi

1950

Doi bătrâni din satele de pe Valea Bistriței s-au urcat în autobuzul de Târgu-Neamț, să meargă spre casă. Unul a zis către celălalt:

-Suntem supărați, măi frate, că de o lună de zile nu a căzut o picătură de ploaie și ni se usucă toate pe câmp.

- Da, măi frate, pentru păcatele noastre ne bate Dumnezeu. Iaca și eu sunt supărat. Nu de mult, mi-a ars casa cu toate hainele, dar nu zic nimic, că suntem păcătoși.

- Ai dreptate! Oare mai zice astăzi cineva „Tatăl nostru” cu lacrimi? Iaca de ce nu plouă. Apoi bătrânii au tăcut. Și îndată a pornit din stație.

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria pag.138-139


Articole Asemănătoare
12225

Bătrâna care nu putea muri

În vara anului 1935, când părintele Paisie era în Mănăstirea Slatina, Fălticeni, a pornit peste munte cu ucenicul său, spre schitul Rarău. După patru ore de mers, a ajuns într-un sat mic, situat chiar sub muntele Rarău, numit Slătioara. Iată că îi iese o femeie înainte: – Părinte, este aici aproape o femeie bătrână, care […]

Articole postate de același autor
2216

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa, Cu lacrima de-o samă, Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de tine, mamă. Maicuta mea: grădină, Cu flori, cu nuci și mere, A ochilor lumină, Văzduhul gurii mele! Măicuțo, tu: vecie, Nemuritoare carte De dor și omenie Și cântec fara moarte! Vânt hulpav pom cuprinde Și frunza o destramă. Mi-e […]