Slujbă de pomenire a Protoiereului Gheorghe Chirița

1694

În ziua de după prăznuirea a sărbătorii  Întâmpinare Domnului biserica otodoxă face pomenire sinților drepul Simeon și proorocița Ana, cei care s-au învrednicit să slujească Pruncului Iisus și Maicii Sale la împlionirea celor prevestite pentru ei de Sfintele Scripturi

În aceastăzi creștinii din stul Lăpușna au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți din protopopiatul Hâncești.Motivul a fost comemorarea a patru ani de la trecerea la Domnul acelui vrednic de pomenire protoiereului Mitrofor Gheorghe chirița. După slujbă s-a săvârșit un parastas și o masă de pomenire cu creștinii și preoții, unde la fel s-a adus aminte de către fiecare vorbitor a momentelor fericite de cunoaștere și povățuire a părintelui Gheorghe.

Trebuie să menționăm co protoiereul Gheorghe Chirița a slujit în Lăpușna mai bine de jumate de secol, timp în care a ținut piept tuturor încercărilor vremii.

Dumnezeu să-l odihnescă cu drepții, iar rugăciunile înălțate și povețele date fiilor săi duhovnicești să rodească credința pe parcursul anilor.

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole postate de același autor
7871

Unde-i hulă, acolo-i şi diavolul

Dialehti Gheorgopulos locuitoare din Eghina, povestea în 1983: “Atunci când fiul meu Gheorghios era de zece ani, i s-au întâmplat cele ce urmează. Era elev la şcoala primară. Într-o zi, întorcându-se acasă, nu i-a plăcut mâncarea. S-a mâniat şi, luând o portocală să mănânce, în acelaşi timp L-a hulit pe Dumnezeu. N-a apucat să cureţe […]