Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi

72

Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să fiţi încredinţaţi că lui Dumnezeu Îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni şi intervine, făcând minuni. Asta n-am înţeles-o noi bine. Am luat-o aşa, simplu, şi zicem: „Fă o rugăciune pentru mine.”

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi. O să ziceţi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi o să-i aveţi totdeauna înlăuntrul vostru şi pe ceilalţi. Toţi suntem fiii aceluiaşi Tată, suntem toţi una; pentru aceasta, când ne rugăm pentru ceilalţi, putem zice „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, şi nu „miluieşte-i”. Astfel, îi facem una cu noi înşine.

Rugăciunea, pentru ceilalţi, atunci când este făcută lin şi cu iubire adâncă, este dezinteresată şi aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har şi celui ce se roagă, şi celui pentru care se roagă.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 223)


Articole Asemănătoare
408

Lipsa duhovnicului se împlineşte cu rugăciune

Diferenţa între dragostea psihologică şi cea duhovnicească stă în urmă­toarele: cel care are comuniunea adevărată cu duhovnicul său are nevoie de el, dar nu se scufundă în lipsa acestuia. Lipsa duhovnicului se împlineşte cu rugăciune. Când omul se afundă, atunci arată că există o problemă. În situaţiile acestea, noi, duhovnicii, nu trebuie să ignorăm persoana […]

Articole postate de același autor
1044

Dragostea nu caută ale sale, ci caută folosul celuilalt

Domnul ne învaţă din împărăţia cerurilor. Noi însă nu-L credem – nu credem că nu e voie să fii mojic, şi suntem mojici; nu credem că nu e voie să te enervezi, şi ne enervăm; nu credem că nu e voie să invidiezi, şi invidiem bunăstarea altora. Iar unii îndrăznesc să invidieze si harismele duhovniceşti de […]