Actualitate

Să reparăm Centrul Social din Dumbrava distrus în urma incendiului devastator!

8350

Dragi oameni de bună credință, dumbrăveni, chișinăuieni și toți cei care îl cunoaștem pe Pr. Octavian Moșin,

În urma incendiului care a avut loc în seara zilei de 11 iunie, etajul 2 al casei parohiale a fost practic distrus. Centrul social, abia finisat, cu atât efort, cât și garderoba socială, și locul unde mai dormeau copiii de la etajul 2 au ars aproape complet. De asemenea, etajul de jos a fost, evident, inundat și presărat cu cenușă, așa încât va fi nevoie de multă muncă pentru a readuce casa într-o stare decentă.

Cu toții cunoaștem grija, răbdarea și dragostea Părintelui Octavian Moșin și preotesei Natalia față de toți enoriașii, și toți cei care îi cunosc, fie ei locuitori ai Dumbravei, enoriași, simpli cunoscuți, etc.

În aceste clipe complicate, când munca de ani de zile a acestor Oameni a fost spulberată în 3 ore, haideți să le fim alături, așa cum și ei ne-au fost mereu, oricând am avut nevoie, la orice ora din zi și din noapte.

Astfel, toți cei care doresc să sprijine familia Părintelui Octavian Moșin, sunt invitați să doneze orice suma, cât de mică, pe contul curent, pe care Părintele l-a creat special în acest sens:

Date bancare:

Pentru transferuri în MDL:
Beneficiar: MOSIN OCTAVIAN
Cod personal: 0982102123127
Contul beneficiarului: MD57AG000000022593265455
Banca beneficiarului: BC "Moldova-Agroindbank" SA Sucursala Chisinau-Centru
Cod bancar: AGRNMD2X723

For payments in EURO:
Beneficiary: MOSIN OCTAVIAN
C/F: 0982102123127
Account number: MD16AG000000022593997185
Beneficiary bank: B.C. "MOLDOVA-AGROINDBANK" S.A. SUCURSALA NR1 CHISINAU
SWIFT: AGRNMD2X
Correspondent bank: ACC. NR. 2808750
Landesbank Baden-Wurttemberg
Stuttgart, Germany
SWIFT: SOLADEST

Pentru donații este disponibil și contul de PayPal:

https://www.paypal.me/octavianmosin

 

Dumnezeu să vă răsplătească milostenia și Maica Domnului să vă apere de orice rele!

 


Articole postate de același autor
2853

Cum să-ți recunoști „sufletul pereche”

Fiind întrebat de un tânăr asupra modului în care ar trebui să își aleagă partenera de viață sau asupra criteriilor de aflare a „sufletului pereche”, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul i-a recomandat „să se îngrijească să caute o fată bună, care să-l odihnească sufletește, pentru că pe fiecare îl odihnește un alt caracter”. Iar sentimentul acela de „odihnă” […]