Istoria pe care vreau să v-o relatez nu are drept scop să ridice din nou problema băbuţelor din biserică, chiar dacă de multe ori cuvintele şi observaţiile acestora, sunt foarte greu de acceptat pentru cei care fac primii paşi spre credinţă. Mai degrabă este un îndemn pentru fiecare dintre noi, de a ni privi cât mai des în oglinda sufletului nostru.
Odată cu mutarea în propriul apartament pentru Anastasia a început o viaţă nouă. Până atunci familia ei a locuit într-o garsonieră micuţă. Astfel, această casă nouă era pentru ei o adevărată binecuvântare: odăile largi şi luminoase, parcul din preajma casei, copiii fericiţi că au suficient loc de joacă. Totuşi exista şi un motiv de întristare, biserica la care mergea de mai mulţi ani, a rămas în cealaltă parte o oraşului şi să meargă regulat la slujbe acolo nu mai putea, mai ales cu doi copilaşi.
După ce a discutat această problemă cu duhovnicul, a decis că va căuta în apropierea casei o biserică, iar în parohia îndrăgită va merge atunci, când va avea mai mult timp liber.
La următoarea plimbare cu copii a descoperit că nu departe de noua lor casă este o biserică nouă şi frumoasă. Şi-a îndemnat copiii să se poarte cuviincios şi cu toţii au intrat în sfântul lăcaş.
– Ce doriţi?! – a întrebat-o, cu un ton supărat, femeia de la pangar.
– Aş vrea să las un pomelnic pentru proscomidie?
– Ce scris urât mai aveţi?! Cine va pierde timpul desluşind buchiile acestea! Numele Lilia în genere nu poate fi pomenit, nu avem aşa sfântă în Biserica noastră! – s-a năpustit femeia asupra Anastasiei.
– Iertaţi-mă, nu am ştiut… Puteţi să-mi daţi trei lumânări, pentru mine şi copiii?
–Luaţi una mare, copiii nu trebuie să se joace cu lumânările, - i-a răspus şi mai supărată femeia.
– Doamne ajută! – a şoptit Anastasia şi însoţită de copii s-a îndrept să se închine la icoane.
După ce au sărutat icoanele Mântuitorului şi a Maicii Domnului, s-au îndreptat spre răstignire. Anastasia a aprins lumânarea şi a vrut s-o pună în sfeşnic, când a auzit:
– Nu ai voie să aprinzi lumânarea cu mâna stângă!
Anastasia a întors capul şi a văzut o bătrânică care o privea indignată. Bătrâna a stins lumînările mici şi s-a apucat insistent să şteargă sfeşnicul.
Copiii, simţind că nu sunt prea bineveniţi aici, i-au cerut Anastasei să plece acasă. Ea a căzut de acord, iar în drum spre ieşire, s-a oprit la una din icoanele Maicii Domnului. Şi-a făcut semnul crucii şi s-a închinat, când să se ridice, din nou a auzit acelaşi glas al bătrânei:
– Cum îndrăzneşti, păcătoaso, să o săruţi pe Maica Domnului pe faţă?! De data aceasta bâtrana a vorbit destul de tare, astfel majoritatea celor prezenţi în biserică şi-au îndreptat privirile către ei.
Anastasia a încercat să să se justifice:
– Vă greşiţi! Nici nu m-am gândit la aşa ceva…
Însă părea că bătrâna doar atât aştepta:
- Neruşinato! Ce exemplu eşti pentru copiii, du-te și pocăiește-te!
Anastasia cu greu şi-a înăbuşit lacrimile, a luat micuţii de mână şi s-a îndreptat spre ieşire.
Abia după ce a ajuns acasă, şi-a hrănit şi culcat micuţii, femeia a început să plângă. Iar duminică şi-a rugat soţul să râmână cu copiii şi a mers la duhovnicul ei.
– Părinte, e adevărat că nu se poate să aprindem lumânările cu mâna stânga?
–Cine v-a spus?
– O bătrânică.
– Iată care e problema! – a zâmbit părintele. – Dacă s-ar fi întâmplat în biserica mea, aş fi sfătuit-o să privească mai mult în interiorul său şi nu prin părţi. Nu importă cu ce mână aprindeţi lumânările, iar dacă cineva vă face astfel de observaţii, mai bine feriţi-vă la parte şi nu-i atrageţi atenţie.
Anastasia a continuat:
– Părinte, de ce oamenii din biserică sunt atât de răi? - Și i-a relatat despre incidentul petrecut cu câteva zile în urmă.
Părintele a ascultat-o, a tăcut un timp, apoi i-a spus:
- Oamenii din biserică, sunt aceiaşi oameni cu slăbiciunile și neajunsurile lor. Aceste întâlniri cu oamenii "răi" ne sunt de folos, căci anume ele ne oferă posbilitatea să ne privim din exterior, aşa de parcă am privi într-o oglindă duhovnicească. Dacă vă gândiţi mai bine, nu vi s-a întâmplat să vă suparaţi sau să fiţi chiar iritată atunci când de fapt nu exista nici un motiv întemeiat?
Anastasia şi-a adus amine cum cu vreo lună în urmă, după primirea împărtaşaniei, s-a apropiat de ea o bună prietenă, a îmbrăţişat-o şi a vrut s-o sărute, iar ea i-a răspuns cu indignare: «Nu-mi încurca, nu vezi că citesc rugăciunile de după împărtăşanie!»… Şi-a adus aminte femeia şi despre faptul cum în drum spre biserică cineva a îmbrâncit-o în transport, iar ea i-a răspuns urât...Plecând ochii în jos i-a spus părintelui:
– Mă supăr, mă enervez uşor…
– Păi, vezi! Noi cu ce suntem mai buni?
– Prin nimic, părinte.
– Priveşte mai mult în interiorul tău, draga mea, – i-a spus părintele, binecuvântând-o.
Anastasia a plecat smerit capul. În sufletul ei nu mai rămase nici o urmă de supărare, liniştită şi împăcată a pornit spre casă.
Natalia Lozan
