Calea Postului Mare: ziua a XXVIII-a

232

Am ajuns în cea de-a patra duminică a Postului Mare.

Biserica ne pune în față un model de trăire a unui monah – Sfântul Ioan Scărarul, precum și profunda sa scriere – Scara.

Suntem îndemnați să lucrăm virtuțile spre înălțarea noastră duhovnicească.

Înțelegem că Hristos este Scara, ba mai mult, este Cel care coboară la fiecare suflet rugător care îl cheamă și îl însoțește în urcușul spre cele cerești.

Azi-dimineață o doamnă doctor, stabilită cu familia în SUA, mi-a transmis un mesaj foarte emoționant, vobindu-mi despre dragostea curată față de maica sa și despre cum a simțit ajutorul Domnului prin rugăciunile înălțate.

Vedeți mai jos o parte din mesaj, pe care dumneaei mi-a permis să-l fac public:

„Pe mine personal, de când m-am mutat în SUA, m-au încercat „toate” bolile una câte una până în prezent... Le-am îndurat, sunt niște încercări, așa le înțeleg eu... Dar cea mai grea încercare a fost ... ceea ce i s-a întâmplat mămicii mele, care a suferit un stop cardiac în timpul muncii (Italia), a căzut și s-a lovit puternic la cap, s-a dezvoltat hemoragie gravă la creier și multiple traume... acest lucru l-am aflat peste 24 de ore... când medicii italieni au rămas cu gura căscată că și-a revenit... De obicei, după 5 minute de la un astfel de traumatism, dacă nu se intervine, pacientul poate deceda... Ea a fost fără asistență imediată... Bătrâna bolnavă pe care o îngrijea mămica a reușit, sărmana, să ajungă la ea și să o împingă cu cârja pentru a se trezi... Dacă mai zăbovea... era tragic...

Mămica urma să ne viziteze aici în SUA în luna mai, totodată pentru a participa la absolvirea fiicei mele și o așteptam atât de mult...

Mămica în spital în Italia, eu peste mări și țări... Credeam că nu ajung să-mi văd și să-mi aud mama... Am aprins căndeluța pe care am luat-o de acasă și am ținut-o aprinsă necontenit și la lumina căndeluței m-am rugat în genunchi, m-am rugat continuu, cu lacrimi amare... S-a întâmplat minunea! Mămica mea a supraviețuit, Dumnezeu mi-a dat încă o șansă să o avem alături!

Cred cu toată inima ca Dumnezeu există și că face minuni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare clipă și sunt atât de fericită că o am pe mămica mea vie.

După ultimele examene medicale, care urmează la sfârșitul lunii, o vom aduce la noi, să se bucure de nepoțeii ei și noi de ea.

Doamne ajută la toți!”

Ne dorim ca fiecare să dobândească puterea de a îngenunchea în rugăciune, pentru că fără de ea nu s-ar mișca nimic cu adevărat în viața aceasta. Cu atât mai puternică este rugăciunea noastră pentru cei dragi, pentru cei de o fire cu noi. Rugându-ne pentru ei, ne exprimăm cel mai sincer sentimentele, pentru că nu așteptăm reciprocitate, nu așteptăm mulțumire, vrem doar ca lor să le fie bine. O astfel de iubire e aproape de cea dumnezeiască.

Să ne rugăm unii pentru alții și să ne ajutăm în urcușul pe scara desăvârșirii lăuntrice și a asemănării cu Dumnezeu.

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1303

Dacă-ți oferă cineva ceva, primește!

Bătrânul Ieronim spunea: „Dacă-ți oferă cineva ceva, primește, ca să nu oprești harul lui Dumnezeu să se coboare peste cele ce dă, iar tu, în felul acesta vei arăta că ești smerit. Dacă n-ai deja ceea ce ai primit, păstrează. Dacă ai deja, dă-le celui ce n-are”.   (IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru […]