Majoritatea dintre noi suntem convinşi că îngerii într-adevăr există, doar că nu fiecare este pregătit să-l vadă drept înger şi pe aproapele său, sau el însuşi să fie un mesager ceresc în această lume. Dacă am privi la fiecare om ca la creaţia lui Dumnezeu, atunci sarcina noastră într-adevăr ar fi să devenim îngeri pentru cei din jur.
Există o frumoasă istorioară în acest sens. După mărturisire duhovnicul îşi întreabă fiul duhovnicesc.
-Câte aripi are un înger?
- Două.
- Iar un serafim?
- Șase.
- Iar un om, ştii câte aripi are?
- Nu știu, părinte.
- Omul poate avea foarte multe. Cât de multă dragoste are, atât de multe aripi...
Dragostea...ce este oare? Râurile iubesc marea, marea îşi iubeşte râurile, pentru că ele sunt în comuniune. Mlaştina în schimb se iubeşte doar pe sine însuşi, ceilalţi nu o pot îndrăgi, poate doar cu excepţia broaştelor. Apa mlaştinei stagnează, același lucru se întâmplă cu viața și sufletul nostru. Oamenii care trăiesc doar pentru sine însuşi, sau cel mult pentru apropiaţii lor, sunt asemenea mlaștinilor: nu poţi nici să bei această apă, nici să te speli cu ea. Doar pentru orăcăitul broaștelor şi rămâne bună. Aceasta nu e dragoste...
Trebuie să există în noi o ardere a inimii îndreptată către celălalt, când sufletul nostru nu-şi găseşte liniştea până nu va putea fi de folos celui care are nevoie de milă, compasiune şi sprijin.
Dragostea nu este "al meu" şi "pentru mine". Dragoste este de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Izvorul dragostei este mereu Dumnezeu, iar omul dacă va dori poate fi purtătorul dragostei, devenind într-adevăr un înger, un mesager al lui Dumnezeu către ceilalţi.
Nimic viu în lume nu poate exista separat, prin sine însuşi, doar în iad este posibil acest lucru. Cu regret însă lumea noastră devine asemenea iadului. Şi ştiţi de ce? Oamenii nu mai vor să fie asemenea îngerilor, nu mai vor să împartă din dragostea primită în dar, vor să o păstreze doar pentru sine însuşi...
Cu toţii ar trebui să tindem să fim îngeri, adică slujitori și sprijinitori pentru aproapele nostru. Întâlnind alţi oameni pe calea vieţii ai putea să-i întrebi: ar vrea să trăiască de pe acum în rai sau în iad? La sigur că putem întâlni şi din acei care vor zice că preferă iadul, căci prea mulţi astăzi preferă răul şi dezumanizarea. Însă atât cât în lume vom avea şi îngeri printre oameni, Dumnezeu ne va mai dă putere să ne opunem răului.
Dragostea reprezintă facerea de bine. În măsura în care am dăruit altora, i-am ascultat, i-am sprijinit, am suferit alături de ei, într-atât suntem a lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi putem să aducem puţină lumină şi bucurie. Să aprindem lumânarea sufletului nostru şi atunci în lume va fi mai puţin întuneric.
Oare cum ar fi întreaga omenire, dacă tot mai mulţi dintre noi am alege să fim îngeri ai dragostei, ai dragostei sfinte care pe toate le vindecă și transformă totul într-o lume nouă, a frumuseții și bucuriei sfinte.
Natalia Lozan
