Să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor

4

Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. Îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, dacă îl lași în pace, nu-l mustri și nu-l controlezi, sufletul i se înmoaie și deveniţi prieteni. încet – încet, va ajunge și el să-ţi spună ce i-ai fi spus tu”.

De aceea, să-I lăsăm lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca aproapele nostru să se schimbe, să se transforme, să se pocăiască? Atunci să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.

De aceea, să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca bărbatul nostru să se schimbe, să se căiasca, să-i spunem asta lui Dumnezeu, iar noi să-l iubim. Să facem răbdare şi răbdarea, după cum spuneau cei din vechime, le biruie pe toate.

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 137


Articole Asemănătoare
5609

Nunta trebuie să fie aşa….

Femeia trebuie să se mântuiască prin bărbat şi bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul căsătoriei, ai mers în faţa sfântului altar, acolo nu te-ai dus numai să-ţi spui pirostiile pe cap, apoi întorci spatele, faci o masă mare şi bogată şi de acolo începe viaţă nouă…! Apoi, dacă începem viaţa nouă aşa, nu ştim cât […]

Articole postate de același autor
94

Cel mai mare medicament

Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe […]