Tot mai des mă gândesc că omul începe să se piardă atunci când nu mai știe să prețuiască darurile pe care le-a primit de la înaintașii săi. Un pom fără rădăcini nu poate rodi, iar un om care își uită rădăcinile își pierde, încetul cu încetul, identitatea și sufletul. Avem atâtea lucruri frumoase în jurul nostru, dar parcă nu le mai vedem. Tineri părinți aleg uneori să-și boteze pruncii într-o biserică nouă din oraș, deși în sat există bisericuța în care au fost botezați ei înșiși, părinții și bunicii lor. Străinii se opresc cu admirație lângă o trăsură veche, păstrată cu grijă, ori fotografiază case și gospodării tradiționale, în timp ce noi trecem pe lângă ele fără să le mai prețuim.
