Actualitate

Să nu fim fraţi cu Iuda

6508

Trecînd de vîrsta cînd omul pierde încrederea în tot cuvintul ce vine spre el, acesta învață, mai ales în zilele noastre că duplicitatea este la ea acasă în societate, că minciuna este o cutumă a societății, că există minciuni elegante și necesare, că uneori a ascunde adevărul poate fi chiar salvator pentru cineva, iar în mediul în care îmi desfășor activitatea remarc adesea o obișnuință a medicului sau a familiei de a ascunde gravitatea bolii acelui ce zilele îi sunt numărate, chipurile pentru a nu-l demoraliza.

    Mai grav este că această minciună, această nevoie de aparență, se strecoară acolo unde nu trebuie să existe minciună. Ne mințim că odată cu strecurarea bănuțului în pomelnice pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate, ajutor sau a cîștigului la loto, am rezolvat problemele noastre și ne ducem liniștiți la culcare în pătuțurile noastre, pentru că urmează o zi în care să ne mulțumim pe noi înșine că existăm.

   Seara o petrecem uitîndu-ne la televizor, minunîndu-ne de cît de rea poate fi lumea, dar poate că vecinul nostru nu are painea pe care noi o aruncăm la coș. Dacă am fi atenți la unele semne, ne putem da seama că, mieroșenia, sau dorință de a plăcea neapărat, falsa prietenie și umilință, ne duce la asemănarea cu Iuda.

Ne place să fim considerați mai buni decît lingușitorul de lîngă noi, îi tolerăm mincinosului minciuna pentru că nu reușim în propria noastră existență să ne rupem de ea. Îi tolerăm prostului prostia, ca să părem noi mai deștepți. Îi tolerăm  ticălosului ticăloșia ca nu cumva să ne murdărim de ea.

Noi ne raportăm la propria noastră suficiență găsind justificări pentru a nu lua atitudine, dînd poate zeciuială ca fariseii, lăsînd dreptatea și iubirea de Dumnezeu. (Luca 11,42)

Să nu ne mințim, că ne mințim singuri și fără nici un fel de scuză, să deschidem ochii inimii pentru a vedea  și a ne alătura celui care poartă pe Hristos, să alergăm la Siloamul care este Hristos, rugîndu-L să ne dea credință curată și sinceră, să prindem îndrăzneală sfîntă pentru ca și nepoții noștri să poată săruta fără sfială acest pămînt plin de sfinte rămășițe ale strămoșilor.

 

Epifania, Revistă de Dialog Ortodox, Nr.18 (extas din ,, Arta divagației și cît de ușor se lasă prostit omul,,)


Articole Asemănătoare
99

Răbdarea este iubire, şi fără iubire nu poţi avea răbdare

A venit unul la mine şi-mi spunea despre necazurile cu soţia lui. Îi zic, deci: – Eşti un om atât de neghiob… – Ce spun eu acum sunt neghiobii? – Mari nerozii, zic. Soţia ta te iubeşte mult. – Da, dar îmi face… – Ţi le face ca să te sfinţească, dar pe tine nu […]

Articole postate de același autor
270

Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai întoarce înapoi

Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu […]