Într-o istorioară, se spune că fiind odată Sfântul Ioan Casian și cu Sfântul Nicolae împreună, iată că pe drum trecea un moș cu un car tras de boi. Fiind noroi, la un moment dat carul s-a împotmolit, și nu se mai mișca din loc. Boii se sileau și moșul împingea, însă tot pe loc stăteau. Atunci, Sfântul Ioan Casian a început să se roage la Dumnezeu ca să-l ajute pe moș, iar Sfântul Nicolae s-a dus lângă moș, și au împins amândoi la car până ce acesta s-a mișcat din loc.
După aceasta, un înger li s-a arătat celor doi sfinți, și i-a lăudat pe amândoi pentru fapta lor cea bună, dar mai ales pe Sfântul Nicolae, care a pus mana și l-a ajutat pe moș. Îngerul i-a spus lui că va fi sărbătorit în fiecare an de către popor, cu mare cinste, iar Sfântului Ioan Casian i-a spus că a făcut bine că s-a rugat, însă pentru că nu a pus și mâna ca să ajute, va fi sărbătorit cu mai puțină cinste de către popor (Sfântul Ioan Casian se pomeneste în ziua de 29 februarie).
Sigur că rugăciunea ne unește cu Dumnezeu, însă Dumnezeu nu o să facă ceea ce și singuri putem face, și mai ales, avem nevoie să ne jertfim pentru a câștiga Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă nu o să punem mâna să ne implicăm, nu o să ne putem arăta dragostea noastră catre aproapele, ca să-l apropiem de Dumnezeu. Pentru a-l câștiga pe aproapele, trebuie să ne implicăm în necazul lui, iar rugăciunea să împlinească efortul nostru.
Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012
