Ieronim, Bătrânul din Eghina, zicea despre rugăciune: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru acesta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se pare un martiriu”.
Şi repeta de asemenea: „Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan lui Dumnezeu ce o doare”.
Uneori, acelaşi Bătrîn, zicea: “Dacă tu însuţi nu asculţi şi nu înţelegi ce zici în rugăciune, cum vrei ca Dumnezeu să te asculte? Şi mărturisea: “Eu, cînd simt răceală, mă rog şi harul lui Dumnezeu mă încălzeşte”.
Rugăciunea îl limpezeşte pe om. Bătrînul Porfirie sublinia acest lucru folosindu-se de un exemplu: “Generatorul electric este undeva, şi becul în cameră. Dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rămînem în beznă. Vreau să spun că unde este Hristos, acolo este sufletul nostru. Dar dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina lui Hristos şi va rămînea în bezna diavolului”. Unuia dintre fiii săi duhovniceşti Bătrînul îi spunea: “Ştii tu ce mare dar ne-a făcut Dumnezeu dîndu-ne dreptul să-I vorbim în orice oră, în orice moment şi oriunde ne-am găsi? Aceasta este marea noastră demnitate. De aceea trebuie să-L iubim pe Dumnezeu”.
Din Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 43
