Copiii foarte mici când plâng – mă uit la mame că se reped la ei şi-i zgâlţâie, şi-i leagănă până-i ameţesc şi le bagă suzete şi tot felul de „minciunele” în gură, ca să tacă. Dar omuleţul ăla are un necaz. Dumneavoastră când sunteţi necăjiţi nu vreţi să plângeţi? Trebuie să-mi plâng necazul. Există doliu. Există sărbătoare şi există doliul. O bucurie trebuie sărbătorită. O durere trebuie plânsă, trebuie jelită. Sufletul are nevoie de răgaz ca să-şi trăiască bucuria sau necazul, în care să tragă învăţătura. Dar dacă mă-mbăt pentru că am un necaz şi mă-mbăt pentru că am o bucurie, aia nu mai e viaţă de om, aia e viaţă de dobitoc. Mă iertaţi, aici nu e nimeni care bea, nu?...
Să ţinem deci minte că aceste necazuri ale copilului care plânge îl ajută să înveţe să fie om. Şi atunci pot să mă uit, cu grijă şi cu iubire, dacă e spălat, e schimbat, dacă a mâncat… Dacă nu asta e problema, înseamnă că l-a înfuriat ceva. Ştiţi cât de des se înfurie cei de o lună, de două, de trei? Se înfurie pe bec – l-a bătut în ochi. Se înfurie pe mamă că nu vine imediat… Lasă-l să-şi trăiască furia şi spune-i că-l înţelegi! Dacă-l zgâlţâi şi-i oferi o plăcere care să-l scoată din trăirea acelui necaz, el nu va învăţa că în lume va avea necazuri, că sunt de neevitat, şi se va zgâlţâi în toate felurile şi va băga orice în gură numai să-i treacă, să nu mai simtă durerea sau disconfortul necazului! Şi chiar vă recomand să-i spuneţi: „Omuleţule, pe lume sunt necazuri. Dar, îndrăzneşte!“. Să vedeţi cum face! Aoleo!… Sunt foarte deştepţi. Spuneţi-le orice, povestiţi-le şi explicaţi-le! Ei nu ştiu limba, dar au nişte organe de receptare a ceea ce spunem, prin care înţeleg ce spunem fără să ştie cuvintele. Dacă nu le spunem acum, vor înţelege şi mai puţin când vor învăţa cuvintele. Vor zice: „N-am auzit bine!“, pentru că atunci vor avea alte interese.
Aşadar, să învăţăm să le respectăm necazurile celorlalţi, să le respectăm trăirea şi să-i ajutăm numai şi numai dacă e nevoie şi ei ne cer asta. Pentru că foarte multe necazuri se măresc din cauza binevoitorilor care vor să ne ajute… (…)
Maica Siluana Vlad, în conferinţa „Necazul, o călăuză pe Cale”
