Rugăciunea nu trebuie făcută numai în anumite momente în zi, ci trebuie să fie o dorință și o obișnuință, să fie permanentă.
Nu este vorba numai de sfinte paraclise și alte rugăciuni, care angajează și trupul cu îngenuncheri sau poziții potrivite și cuviincioase, ci de a ține mintea spre Dumnezeu, de a gândi la El într-o formă personală, neîncetat, chiar fără să ziceți ceva, ci numai a-I dărui din inima ta un sentiment de iubire și respect. În tot cazul, să aveți mintea și inima spre Cer, spre mântuire.
Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, pp. 159-160
