Rugăciunea soților unul pentru altul

2300

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­­­­zeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăj­mașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă­ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și po­runcile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. În­tărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desă­vâr­șită, ca să lucrăm îm­preună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și po­runci. Că a Ta este stăpânirea și pu­terea în veci. Amin.


Articole postate de același autor
2526

Pastorala la Învierea Domnului a Preasfințitului Nicodim, episcop de Edineț și Briceni

„Iubiții mei! A venit Paștile, ziua plină de bucurie a Învierii lui Hristos, pricina a toată bucuria, care ne este adusă o dată în an, iar pentru cei care înțeleg taina Învierii, ea se întîmplă în fiecare zi și chiar continuu” (Cuviosul Simeon Noul Teolog) Iubiţi întru Hristos, preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, dragi […]