Pentru a vă îndeletnici numai cu rugăciunea minţii, trebuie să aveţi povăţuirea duhovnicului. Rugăciunea minţii nu se face fără povăţuitor duhovnicesc. Există primejdia ca sufletul să se rătăcească. E nevoie de luare aminte. El vă va învăţa să intraţi în rânduiala rugăciunii, căci, dacă nu intraţi în rânduială, există teama de a vedea lumina cea potrivnică, de a trăi în înşelare şi de a vă întuneca, aşa încât cel ce trăieşte astfel începe să se sălbăticească, să-şi schimbe purtarea ş.a.
Aceasta este dezbinarea personalităţii. Aţi văzut cum se naşte rătăcirea? Însă, dacă înaintaţi în rugăciune prin poveţele Bătrânului, veţi vedea lumina cea adevărată. Duhovnicul trebuie să fie deprins în rugăciunea minţii. Dacă se roagă mecanic şi nu a simţit el însuşi rugăciunea prin harul lui Dumnezeu, nu poate să spună celuilalt cum să se roage. Îi va spune, fireşte, după cum a citit în cărţi şi după cum spun Părinţii. S-au scris cărţi întregi care vorbesc despre rugăciune. Atâţia şi atâţia le citesc, şi nimeni nu ştie să se roage. O să spui: „Le citim, învăţăm, ne pregătim, şi Dumnezeu binecuvântează şi ne trimite harul Său şi le înţelegem”.
Da, dar e taină. Rugăciunea, şi mai presus de toate rugăciunea inimii, este taină. Prin rugăciunea minţii se poate naşte o înfricoşătoare rătăcire. Celelalte rugăciuni le facem cumva cu creierul nostru. Le spunem simplu şi le auzim cu urechile noastre; au un alt mod. Dar rugăciunea minţii este altceva. Tocmai de aceea, dacă avântul minţii este legat nu de sinele cel bun al tău ci de celălalt, cel egoist, vei începe a vedea luminile, însă nu lumina Iui Hristos, şi vei începe să simţi o falsă bucurie. Dar în afară, în viaţa ta, în relaţiile tale, vei fi mai sălbatic, mai mânios, mai nervos, mai neliniştit. Ei, iată aşadar harisma celui înşelat.
Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 209-210
