Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să fiţi încredinţaţi că lui Dumnezeu Îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni şi intervine, făcând minuni. Asta n-am înţeles-o noi bine. Am luat-o aşa, simplu, şi zicem: „Fă o rugăciune pentru mine!”.
Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi. O să ziceţi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi o să-i aveţi totdeauna înlăuntrul vostru şi pe ceilalţi. Toţi suntem fiii aceluiaşi Tată, suntem toţi una; pentru aceasta, când ne rugăm pentru ceilalţi, putem zice „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, şi nu „miluieşte-i”. Astfel, îi facem una cu noi înşine.
Rugăciunea, pentru ceilalţi, atunci când este făcută lin şi cu iubire adâncă, este dezinteresată şi aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har şi celui ce se roagă şi celui pentru care se roagă.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 223)
