O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!
Să-ți spun un caz ca să te minunezi. Odată, pe când eram la Schitul Nou, o femeie mi-a scris următoarea scrisoare: „Părinte Haralambie, vă rog, faceți rugăciune pentru bărbatul meu. În ultima vreme vine acasă târziu şi pe lângă aceasta se mai poartă şi urât cu mine. Bănuiesc că s-a încurcat cu cineva şi mă […]
– Bună dimineaţa, spuse femeia, în timp ce mergea spre omul care şedea pe jos. Omul, încet, s-a uitat în sus. Sigur că această femeie era obişnuită cu cele mai fine lucruri în viaţă. Haina ei era nouă. Arăta ca şi cum niodată nu ar fi ratat vreuna dintre mesele zilei. Primul lui gând a […]
