Actualitate

Recunoscându-ne neputințele, rugăciunea noastră devine sinceră

3914

Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare.

Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă”. Întotdeauna avem nevoie de pocăinţă, însă noi vrem să ne vedem isprăvile: dar de ce credeţi că, în rugăciunea sa, Sfântul Efrem Sirul spune: „Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi să văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”? El vrea să zică nu că trebuie să păcătuim dinadins, ci că trebuie să ne vedem păcatele făcute atât înainte, cât şi acum, şi nicidecum să nu deznădăjduim, ci să ne pocăim, socotindu-ne în mintea noastră cei mai de pe urmă dintre toţi oamenii. În Filocalie, după ce vorbeşte despre cele şapte lucrări trupeşti, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Şi atunci începe mintea a vedea greşalele sale ca nisipul mării - şi acesta este începutul luminării sufletului şi semnul sănătăţii lui”.

Vedeţi? După săvârşirea multor virtuţi vede păcatele sale, iar nu isprăvile. Nici Sfântul Isaac Sirul nu zice să căutăm vederi înalte, ci ne arată nemijlocit spre poruncile dumnezeieşti. Vă sfătuiesc să vă străduiţi să împliniţi poruncile, dar să nu vă tulburaţi atunci când se întâmplă să greşiţi în vreo privinţă, ci să vă pocăiţi şi să vă smeriţi: când va fi în inimă chezăşia smereniei, veţi şi avea ajutor de la Dumnezeu pentru a săvârşi lucrurile bune şi pentru a vă abate de la cele potrivnice.

Iar pricina poticnirilor noastre stă, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, în trufie: „Unde s-a săvârşit căderea în păcat, acolo a mers înainte trufia”.

Aşadar, să ne străduim a ne folosi neputinţele pentru a dobândi smerita cugetare, fiindcă aceasta este nimicitoarea trufiei, pe care noi nici n-o băgăm de seamă în noi înşine. Vă necăjiţi că vă osândiţi aproapele: dacă ne vom smeri, nu-l vom mai judeca pe aproapele nostru. Să ne rugăm cu smerenie, asemenea vameşului, şi Dumnezeu va primi rugăciunea noastră, fiindcă primeşte rugăciunea celor smeriţi şi aude cererea lor, pe când noi înşine nu avem dreptul să preţuim rugăciunea noastră, că ne rugăm cu osârdie. Dumnezeu ştie preţul ei, iar dacă ne-o vom preţui singuri, suntem în primejdia ca ea să fie fariseică.

Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 9-10


Articole Asemănătoare
6997

Smerenia este acceptarea a ceea ce suntem şi cum suntem

Rostind cuvântul „smerită cugetare”, simţi dintr-odată cât de străină este aceasta de duhul contemporaneităţii. Ce smerită cugetare, ce smerenie, când toată viaţa de acum este construită exclusiv pe admirarea de sine, pe lauda de sine, pe emfaza forţei, întâietăţii, grandorii exterioare, puterii ierarhice şi aşa mai departe… Ne învăţăm copiii să se mândrească cu ceva, însă rareori […]

Articole postate de același autor
3382

“Omul nu este făcut pentru această lume…”

Omul este făptura creată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus înlăuntrul lui un avânt, o mişcare care-l îndreaptă către Dumnezeu. A pus în el această dragoste. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu este Dragoste şi îndrăgostit; ca Dragoste, se mişcă către om şi ca Cel ce Se face iubit, îl atrage pe om către El. Desigur, îi atrage spre El pe cei care sunt […]