Actualitate

Recunoscându-ne neputințele, rugăciunea noastră devine sinceră

212

Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare.

Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă”. Întotdeauna avem nevoie de pocăinţă, însă noi vrem să ne vedem isprăvile: dar de ce credeţi că, în rugăciunea sa, Sfântul Efrem Sirul spune: „Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi să văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”? El vrea să zică nu că trebuie să păcătuim dinadins, ci că trebuie să ne vedem păcatele făcute atât înainte, cât şi acum, şi nicidecum să nu deznădăjduim, ci să ne pocăim, socotindu-ne în mintea noastră cei mai de pe urmă dintre toţi oamenii. În Filocalie, după ce vorbeşte despre cele şapte lucrări trupeşti, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Şi atunci începe mintea a vedea greşalele sale ca nisipul mării - şi acesta este începutul luminării sufletului şi semnul sănătăţii lui”.

Vedeţi? După săvârşirea multor virtuţi vede păcatele sale, iar nu isprăvile. Nici Sfântul Isaac Sirul nu zice să căutăm vederi înalte, ci ne arată nemijlocit spre poruncile dumnezeieşti. Vă sfătuiesc să vă străduiţi să împliniţi poruncile, dar să nu vă tulburaţi atunci când se întâmplă să greşiţi în vreo privinţă, ci să vă pocăiţi şi să vă smeriţi: când va fi în inimă chezăşia smereniei, veţi şi avea ajutor de la Dumnezeu pentru a săvârşi lucrurile bune şi pentru a vă abate de la cele potrivnice.

Iar pricina poticnirilor noastre stă, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, în trufie: „Unde s-a săvârşit căderea în păcat, acolo a mers înainte trufia”.

Aşadar, să ne străduim a ne folosi neputinţele pentru a dobândi smerita cugetare, fiindcă aceasta este nimicitoarea trufiei, pe care noi nici n-o băgăm de seamă în noi înşine. Vă necăjiţi că vă osândiţi aproapele: dacă ne vom smeri, nu-l vom mai judeca pe aproapele nostru. Să ne rugăm cu smerenie, asemenea vameşului, şi Dumnezeu va primi rugăciunea noastră, fiindcă primeşte rugăciunea celor smeriţi şi aude cererea lor, pe când noi înşine nu avem dreptul să preţuim rugăciunea noastră, că ne rugăm cu osârdie. Dumnezeu ştie preţul ei, iar dacă ne-o vom preţui singuri, suntem în primejdia ca ea să fie fariseică.

Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 9-10


Articole Asemănătoare
8895

Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!

L-au ntrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor? – Întâi, neieşirea din mănăstire. Călugărul nu trebuie să iasă, dacă se poate, niciodată din mănăstire; iar dacă iese, numai la mare nevoie şi pentru un ceas-două. Apoi, repede să se întoarcă la mănăstire. Pentru că i se răceşte sufletul, îi slăbeşte credinţa, îi […]

Articole postate de același autor
5043

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,  Sunt întristări ce fericesc,  Sunt zile fără de lumină  Şi nopţi adânci ce strălucesc. Sunt adevăruri ce doboară  Şi sunt minciuni care ridică,  Sunt împăraţi, atotputernici Ce însă tremură de frică. Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,  Dar când s-au stins parcă n-au fost,  Palate care nu pot ţine  Cât o cocioabă […]