Un proverb spune: „Prin răbdare ajungi să iubești”, trebuie să acceptăm să ne căsătorim fără dragoste?
Dragostea adevărata se dobândește pe parcursul întregii vieți. Ea este un dar Dumnezeiesc care se dă după har. Pentru a ajunge la o astfel de dragoste e nevoie să dobândim acest har și să-l păstrăm. Iar căsătoria cinstită este calea dobândirii acestui har și a dragostei.
Desigur, asemenea căsătorii în care unul îl urăște pe celălalt nu sunt firești. Același lucru spunem despre pasiuni. Pasiunea trece, iar ceea ce rămâne constituie temelia unei căsnicii. De aceea trebuie să existe simpatie reciptocă, interese comune. Este de dorit să fie și același nivel de cultură și poziție socială, iar diferența de vârstă să nu fie prea mare.
Cât despre dragoste, ea trebuie meritată, ca după 10-15 ani soțul să spună: „Ce fericire că m-am căsătorit anume cu ea”, iar soția să spună : „Ce fericire că m-am căsătorit cu el”. A înțelege că persoana de lângă tine este jumătatea ta și că nu-ți imaginezi existența alături de alta se numește dragoste. Ea vine numai după ce corabia vieții a supraviețuit mai multor furtuni.
Din Cartea familiei, Ghid pentru familiști și pentru nefamiliști. Ed. Cu drag, 2011, p.77
