“Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac”. (In. 11, 25-26)
Iubiţi credincioşi,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Odată cu Învierea lui Hristos prăznuim dispariţia morţii şi începutul unei vieţi noi, veşnice. Adevărata viaţă pe pământ începe de la Învierea Mântuitorului, ne spune Sfântul Iustin Popovici. Creştinul este fiul Învierii şi numai prin ea îşi găseşte sensul vieţii, își găsește sprijin pentru a birui toate provocările și nedreptățile acestei lumi. „Hristos a înviat!” nu este un simplu salut din perioada pascală, ci este dogma credinței noastre, este acea putere prin care suferința se transformă în bucurie, iadul în Rai și moartea în viaţă.
“Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii” – proclamăm împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur. În aceste timpuri pe care le parcurgem, în care moartea a răpit mii de vieți, doar credința în Înviere ne poate sprijini și ajuta. Doar certitudinea că Mântuitorul Hristos a biruit moartea pentru totdeauna, iar darul vieții ne-a răsărit tocmai din mormânt ne ajută să depășim orice frică și îngrijorare.
Învierea Domnului nu a constituit doar un fapt care s-a întâmplat cu 2000 de ani în urmă, ci reprezentă acel eveniment care a redeschis întregului neam omenesc calea către Împărăția lui Dumnezeu. Învierea lui Hristos este o posibilitate de înviere pentru întreaga lume cazută, drept urmare a neascultării și căderii omului.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune în acest sens: „Învierea lui Hristos este, deci, învierea noastră, a celor ce zăcem jos. Căci Acela, necăzând vreodată în păcat, nici schimbându-Se câtuși de puțin din slava Lui, cum va învia sau va fi slăvit cândva, Cel ce pururea este preaslăvit și rămâne mai presus de toată puterea și stăpânia? Învierea și slava lui Hristos, precum s-a spus, este slava noastră a celor ce zăceam jos, la pământ. Învierea și slava lui Hristos reprezintă, însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este, deci, unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, Care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan V, 20)”.
Dreptslăvitori creştini,
Cea mai mare nedreptate săvârșită în decursul istoriei lumii a fost răstignirea Domnului slavei, care a fost atât născocirea răutății omenești, cât și planul dreptei judecăți a lui Dumnezeu. Fără ca oamenii să-și dea seama, prin nebunia Crucii iubirii, înțelepciunea lui Dumnezeu a rânduit în așa fel încât răzvrătirea nedreaptă a oamenilor să le slujească la mântuire. Moartea nedreaptă și fără de păcat primită de Hristos de dragul poruncii lui Dumnezeu și a mântuirii neamului omenesc a osândit moartea care ni se cuvenea din pricina păcatului ce i-a premers și ne-a deschis nouă căile vieții (Faptele Apostolilor 2,28). Omului i-a fost pusă înainte pilda Mântuitorului drept o poruncă pe a păși pe urmele Lui (1. Pt. 2,21).
De pe Cruce Mântuitorul ne spune fiecăruia: Priviți, am primit hula, batjocura, durerea. Am murit pentru ca voi să credeți că sunteți iubiți de Dumnezeu. Să știți că Dumnezeu vă iubește și vă puteți mântui. Însă mântuirea voastră nu depinde de voi, ci de această minune a iubirii.” Ce vom răspunde acestei iubiri? Depinde de fiecare dintre noi. Ar fi minunat ca taina acestei iubiri să rodească în sufletele noastre recunoștința și mulțumirea. Însă nu o recunoștință care se manifestă doar în cuvinte, ci într-o trăire vie. Să ne facă sufletele să rodească acea dragoste de Dumnezeu și de aproapele, care să devină lumină, lumină care va lumina și altora.
Astfel vom putea fi printre acei, care vor putea să trăiască Învierea Domnului ca prezență reală a Împărăției lui Dumnezeu în viața sa: „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan XVII, 24).
Luminatul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să aducă în sufletele noastre, bucuria și Lumina cea neînserată, dăruindu-ne pace și bucurie sfântă, spre deplina împărtășire din iubirea Lui Dumnezeu cea veșnică din această viață și care să ne însoțească pentru veșnicie.
Cu dragoste părintească,
† SILUAN
Episcop de Orhei,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,
Egumen al Sf. Mănăstiri Curchi
Sursa: manastireacurchi.md
