Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
Nu plătiţi nimănui cu rău pentru rău!
Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau?
Să facem din toată inima faptele milostivirii
Intrăm intr-un An Nou bisericesc
Prin lectura creştină, copiii vor fi mai bogați și în iubire față de ceilalți
Sfiala
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (III)
Mănăstirea Japca – mănăstirea rezistenței
Suflete al meu, Scoala-te, pentru ce dormi?
A merge la Biserică în fiecare duminică este o datorie sfântă, este o poruncă
Denia celor 12 Evanghelii
Ce să fac cu ramurile binecuvântate la Florii după ce se usucă?