Este ultima zi în care ne salutăm cu „Hristos a Înviat!”, căci încheiem perioada pascală și ne pregătim de praznicul Înălțării Domnului. Dar sensul vieții noastre rămâne Învierea.
Mulți creștini obișnuiesc să se salute, asemenea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe parcursul întregului an cu această mărturie luminoasă: „Hristos a Înviat, bucuria mea!”. Pentru că Învierea nu este doar praznicul unei perioade, ci adevărul care dă lumină fiecărei zile.
Să fim încredințați că Dumnezeu voiește mântuirea și învierea fiecăruia dintre noi. Rămâne să fim mereu cu El, să-I urmăm și să stăruim în dragostea jertfelnică pe care ne-a arătat-o în chip desăvârșit.
Timp de patruzeci de zile ne-am adeverit de această mare lucrare a lui Dumnezeu față de om: Hristos coboară până în adâncul iadului pentru a-l ridica pe omul căzut și pentru a-i redeschide calea spre lumina Împărăției.
Să rămânem în această lumină. Fiecare duminică ne așază din nou înainte taina Învierii, pe care o trăim și de care ne lăsăm pătrunși de-a lungul întregului an.
Prin Înviere, toate dobândesc sens și toate se deschid spre împlinire. Ea devine mod de viață, putere de a trece peste neputințe, nădejde mai tare decât moartea. Iar viața, atinsă de lumina lui Hristos, nu mai curge la întâmplare, ci se așază într-o altă albie: cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Pr. Octavian Moșin
