PS Siluan al Orheiului a liturghisit în ziua Praznicului verhovnicilor Apostoli Petru și Pavel la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

2022

Vineri, 29 iunie/12 iulie 2019, în ziua praznicului Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Siluan de Orhei, Episcop Vicar mitropolitan, a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană din capitală, înconjurat de soborul slujitorilor și enoriașii lăcașului central de închinare.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au bucurat dintotdeauna de o cinste aparte, acest lucru fiind mărturisit și de prezența numeroasă a credincioșilor în Sfintele biserici an de an în această zi. Acești doi Apostoli sunt prăznuiţi în aceeași zi, deoarece, amândoi s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos la anul 64, iar lui Pavel tăindu-i-se capul în anul 67.

Sfânta noastră Biserică face astăzi pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei dintâi pe scaun şezători şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos, cărora le datorăm faptul că suntem și noi astăzi creștini. Aceștia, alături de ceilalți Apostoli, L-au urmat pe Domnul Hristos și L-au mărturisit uneori chiar cu prețul vieții lor, mărturisind învățătura evanghelică a iubirii milostive şi a mântuirii lumii către neamurile care nu îl cunoscuseră pe Dumnezeu.

Biserica a rânduit ca acești doi mari Apostoli, care L-au propovăduit și mărturisit pe Hristos în timpuri diferite, dar care s-au încununat prin cununa muceniciei, să fie prăznuiți împreună. În felul acesta Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste timpuri liniștite în care avem posibilitatea să-i chemăm în ajutor pe Sfinții Săi Apostoli Petru și Pavel, rugându-i să înmulțească dragostea și nădejdea, dând tărie credinței noastre.

Cu acest prilej, Ierarhul Orheiului i-a felicitat pe drept-măritorii creştini care îşi serbează ziua onomastică, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să urmeze învăţăturile și exemplul credinței acestor mari corifei ai creștinismului, care rămân a fi modele și îndrumători către o comuniune sinceră cu Mântuitorul Hristos.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei


Articole postate de același autor
2321

,,Suflete al meu, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi? ”

În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, a săvîrșit slujba Canonului celui Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni. Fugi de aprindere, o […]