PS Iustin: creștinii nu mai pot fi ținuți departe de bisericile lor: „Clopotele îi cheamă, iar Hristos îi așteaptă”

2518

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a transmis marți un apel la rațiune și înțelepciune către autoritățile din România privind reintrarea în normalitate a vieții creștinilor.

PS Iustin subliniază înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea cu care a gestionat Biserica această criză și spune că autoritățile trebuie să răspundă simetric.

Episcopul Maramureșului și Sătmarului spune că creștinii nu mai pot fi ținuți departe de bisericile lor: „Clopotele îi cheamă, iar Hristos îi așteaptă”.

„Au trecut două luni de izolare. Poporul a rezistat și pentru că are o Biserică înțeleaptă și împăciuitoare, prudentă, și preocupată de binele comun al tuturor și condusă de ierarhi înțelepți. Păstorii Bisericii Ortodoxe nu au făcut în această perioadă ‹haiducie pastorală›, în sensul de a îndemna la nesupunere și revoltă”.

Dacă ar fi fost așa, adaugă Preasfinția Sa, „nu ar fi putut nimeni și nimic să stăpânească oceanul de credință al poporului român, pe care nici regimul comunist nu l-a putut seca cu toată forța lui demonică. În schimb, Biserica a promovat cu responsabilitate liniștea și pacea socială, cu respectarea legilor adoptate în situația de urgență”.

„​La înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric, cum se procedează între două instituții care se susțin și se respectă reciproc, conform Legii Cultelor. Acest lucru îl așteaptă creștinii!”.

Părintele episcop semnalează că „credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune”. „Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate”.

„Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile”.

Preasfințitul Părinte Iustin sugerează permiterea participării la slujbe în aer liber, cu păstrarea distanței sociale, ori în lăcașurile de cult cu un număr de participanți la limita evitării oricărui pericol.

El spune că „trebuie ținut cont și de faptul că, atât comunitățile cât și familiile și-au organizat pentru acest an diferite evenimente, sfințiri de biserici, botezuri, cununii, iar anularea lor înseamnă suprimarea pulsului vieții și normalității unei comunități”.

„​Acestea ar fi măsurile înțelepte pentru care nu trebuie să faci un studiu de impact, ci doar să ieși din costumul de protecție birocratică, funcționărească și să începi să vezi, să auzi, să simți, să cobori în societate și comunitate și să asculți pulsul inimii oamenilor și dorul și suspinul credincioșilor de libertate, de normalitate, de demnitate, de DUMNEZEU!”, spune ierarhul.

sursa https://basilica.ro/


Articole postate de același autor
1587

Întrunirea echipei de inițiativă a Sectoarelor Eparhiale în dezvoltarea programului de lucru pentru anul 2017

Joi, 17 noiembrie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la Centrul Eparhial Ungheni, a avut loc adunarea echipei de inițiativă în dezvoltarea programului de lucru cu tinerii din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni. Această echipă este formată din Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. Vadim COROSTINSCHI, care a […]