În satul Sadaclia din sudul Moldovei ulițele se întind printre case modeste, iar liniștea e spartă doar de glasul copiilor sau de sunetul clopotului bisericii. Oamenii își răspund politicoși la „bună ziua”, pedalând pe biciclete sau de la cârmele căruțelor, în timp ce fiecare își croiește propriul traseu spre propriile griji. Locuitorii din Sadaclia nu se pot mândri cu investiții grandioase sau proiecte de anvergură, în schimb, localnicii se pot bucura de un om al cărui spirit vibrant iradiază și animă întreaga comunitate. Adrian Macari, preot și profesor, este mult mai mult decât un slujitor al altarului – este o sursă de energie, un om al faptelor.
Prezența sa nu se limitează la biserică sau la sala de clasă, acolo unde predă geografia, educația pentru societate și religia. Îl găsești acolo unde e nevoie de el: discutând cu tinerii, oferindu-le sprijin consătenilor, organizând acțiuni comunitare sau animând activitățile extrașcolare. Nu așteaptă să fie rugat – simte nevoia oamenilor și răspunde cu deschidere și blândețe. El aduce cu sine un alt tip de autoritate: cea a exemplului personal.
„Dacă vrei, este posibilitate să faci foarte multe lucruri… viața e mai interesantă dacă nu stai pe loc,” spune părintele, ca un crez după care își trăiește fiecare zi. Și exact așa face.
Adrian Macari s-a născut și a crescut la Chișinău, a activat o perioadă chiar și în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar nebănuite sunt căile Domnului... și ale dragostei. Așa se face că soția sa este fiica unui preot din Sadaclia. Adrian a lăsat în urmă capitala și a ales o altă cale, una la care a visat mereu în adâncul sufletului.
Am avut oferta de a veni să slujesc împreună cu părintele Valerian, tatăl socru, și am acceptat. Așa se face că eu am adus-o înapoi pe soție la baștină.
Preotul Adrian Macari susține că școala și biserica sunt platforme pentru a transmite mesajul că dăruirea cu suflet aduce schimbare. Prezența sa tăcută, dar constantă, inspiră. Copiii îl ascultă, bătrânii îl caută, tinerii îl urmează. Tot pentru tineri a înființat Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia (ATOS), o inițiativă care adună copiii și adolescenții satului în jurul unor activități care le dezvoltă nu doar mintea, ci și inima: tabere, excursii, dialoguri sincere despre viață și credință, acțiuni de voluntariat.
Părintele Adrian vede dincolo de aparențe și vorbește cu luciditate despre o realitate pe care mulți o evită.
Oamenilor din satele din Moldova le lipsește încrederea pentru ziua de mâine și tineretul, de asta lucrez în această direcție și încerc să conving tinerii că și la țară există multe oportunități.
Adrian Macari nu operează doar cu predici sau promisiuni, ci cu lucruri mici, dar constante, cum ar fi prânzuri calde pentru 40 de persoane nevoiașe din localitate. Ideea unei cantine sociale s-a născut în sânul familiei. Au început prin a livra prânzuri calde pentru 14 persoane, iar numărul acestora crește de la o lună la alta.
Acordăm atenție în special bătrânilor singuri, bolnavi, dar și altor categorii de oameni care au nevoie de un prânz cald și de atenție. Ne-am gândit să facem cantina socială la biserică, dar majoritatea beneficiarilor nu se pot deplasa, așa că avem un grup de voluntari care merg la ei. Așa sunt vremurile, iar noi ne dorim să remediem suferința lor. Cantina socială activează din donații, am conectat și diaspora. Acesta este un proiect care chiar consolidează comunitatea.
Preotul recunoaște că această muncă, uneori nevăzută, adesea nespectaculoasă, are un impact care se simte în tăcerea din ochii unui bătrân căruia i s-a oferit atenție, în zâmbetul unui copil care se simte înțeles, în entuziasmul tinerilor care încep să creadă că pot construi ceva aici, acasă.
Într-un moment de reflecție, părintele rostește poate cea mai puternică mărturisire:
Dacă aș putea să schimb cu adevărat ceva în Sadaclia, este sufletele oamenilor… și sufletul meu, în primul rând.
Nu cere ajutor, nu caută aplauze. Caută transformarea din interior. Acolo unde începe totul.
Astăzi, în Sadaclia, se simte o altă atmosferă. Satul se transformă, oamenii au început să abordeze lucrurile diferit. Acolo unde era apatie, a apărut curiozitatea. Acolo unde domnea resemnarea, s-a strecurat dorința de a face ceva. Pentru oamenii din Sadaclia, părintele Adrian Macari e un reper, o lumină blândă care arată că schimbările se întâmplă acolo unde este dorință… și Dumnezeu.
Un material realizat de Cătălina Vudvud Grițco
Sursa: agora.md