Actualitate

Prima parte a Marelui Canon a Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2276

În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.  Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, în întreg cultul ei liturgic şi imnografic.

La finele canonului, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Protoiereul Ștefan RÎMBU, cleric al catedralei, a rostit un cuvânt de învăţătură pe marginea canonului Sfântului Andrei Criteanul și despre post şi importanţa lui.

Acest Canon cuprinde 266 de strofe, în care se face pomenire de multe episoade şi personaje din Vechiul şi Noul Testament atenţionând sufletul nostru că de foarte multe ori noi ne asemănăm cu cei care au greşit şi că este necesar ca să ne îndreptăm şi să apelăm mai ales la mila lui Dumnezeu. De altfel, această pripeală “Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care se cântă după fiecare strofă a acestui Canon, însoţită de închinăciunea până la pământ nu face altceva decât să creeze o comuniune între toţi cei care sunt prezenţi în biserică, o comuniune întru pocăinţă.

O atenţie deosebită este acordată în Canon răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
146

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în cea de-a treia zi din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Din nou și din nou, binecredincioșii enoriași ai Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău au îngenunchiat în profundă smerenie la citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ca și în zilele precedente, slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și preoții sfântului locaș. Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin […]

Articole postate de același autor
3660

Părintele Constantin Necula: Diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii

Părintele profesor Constantin Necula consideră că România de azi nu are o preocupare pentru a crește lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână pentru țara lor, iar „în fața unei provocări istorice, nu vom mai avea o reacție istorică”. Într-un interviu acordat revistei Formula As, părintele profesor Constantin […]