Preotul din satul Hârtop, în slujba comunităţii. Enoriaşii primesc câte o masă caldă, iar cei mai buni elevi sunt răsplătiţi cu bani

47

Preotul din satul Hârtop, raionul Floreşti, îşi slujeşte loial nu doar biserica, ci şi comunitatea. După slujbă, enoriaşii primesc câte o masă caldă, iar cei mai buni elevi din localitate sunt răsplătiţi cu bani. 

Copii cu note bune în agende primesc lunar câte 30 de lei de la părintele Sergiu Boldirescu. Nu este o sumă mare, dar pentru elevi este o motivaţie puternică. 

"Impactul este enorm pentru ca copiii încearca sa fie mai străduitori, fiecare vrea să ajungă să li se acorde şi lor bursa bisericii", a menţionat Galina Pleşca, directoarea şcolii din satul Hârtop. 



În fiecare duminică, toţi cei care au participat la slujbă sunt invitaţi la masă. Produsele sunt cumpărate din donaţii. În curând va fi finalizată şi o cantină, cu o capacitate de 100 de locuri. 

La biserică sunt organizate şi cercuri de creaţie pentru copii. Adolescenţii învaţă să brodeze şi chiar să ţese covoare. 

Preotul a organizat şi o echipă de voluntari, care duc mâncare celor nevoiaşi şi îi ajută cu treburi prin gospodărie. 

Sergiu Boldirescu slujeşte la biserica din sat de 15 ani. El a încercat chiar de la început să schimbe lucrurile: "Dacă acum când suntem tineri nu o să mişcăm lucrurile din loc, atunci nu cred că vom face acest lucru la la 70, 80 de ani".

Preotul are un vis: vrea să construiască lângă biserică un centru social pentru copiii abandonaţi.

sursa publika.md


Articole Asemănătoare
454

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei…

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci […]

Articole postate de același autor
35

Slujbă Arhierească în Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit în Duminica Vameșului și a Fariseului Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei și de mulțimea credincioșilor. Cu binecuvîntarea Ierarhului, după citirea Sfintei Evanghelii, arhimandritul Savatie (Celacu) a rostit o predică. Cuvîntul de învățătură a […]