Împrieteniți copilul cu sfântul al cărui nume îl poartă

3164

În cuvântul său, Despre cum se cade să-și crească părinţii copiii, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre alegerea numelui de botez al copilului.

Sfântul cunoștea obiceiul de a se da copilului numele unei rude sau al unui erou din literatură, dar el sfătuieşte să i se dea mai curând numele unui sfânt mijlocitor, pentru ca acesta să-i fie exemplu de vieţuire. Dar, chiar şi atunci când dăm copilului numele unei rude, să ne îngrijim a-i face cunoscută viaţa sfântului sau a sfintei al cărui nume îl poartă. Ne putem ruga ca sfântul să-l binecuvânteze pe copil, îi putem aşeza icoana lui la căpătâi, ca mai târziu să-i putem explica amănunte din viaţa sfântului său ocrotitor.

În Biserica noastră există slujbe cu rugăciuni speciale pentru momentele semnificative din viaţa copilului. Ca, de exemplu, rugăciunea ce se face în a opta zi de la naştere când i se dă copilului un nume, rugăciunea la a patruzecea zi de la naştere când copilul este închinat Domnului în biserică, apoi când merge la şcoală pentru prima dată ş.a.m.d. Să nu neglijăm aceste comori de nepreţuit.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p.23)


Articole postate de același autor
4898

Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism

Mulţi creştini ortodocşi evlavioşi, mai ales dintre tineri, cer să fie informaţi despre diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi Papism. Urmăresc cu mult interes ştirile, aprecierile, analizele şi, în general, articolele din „Orthódoxos Týpos” care se referă la desconsiderarea Sfintelor Canoane de către arhiereii şi teologii ortodocşi, dar şi de către însăşi Patriarhia Ecumenică, aceştia urmărind ca […]