Preotul Dimitrie Revenco – învinuit de spionaj în favoarea României și condamnat la moarte prin împușcare

3015

Preotul Dimitrie Revenco s-a născut la 20 ianuarie 1891 în familie de țărani. Părinții săi erau Gheorghe și Elena Revenco din satul Cureșnița, jud. Soroca. A fost botezat la 28 ianuarie în Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Cureșnița de către preotul Efimie Jovmir, nași de botez fiind Ștefan Revenco și soția lui Timofei Ciubuc, Anastasia[1].

În perioada anilor 1909-1912 a fost în ascultare la Mănăstirea Călărășeuca, unde a deprins tipicul și cântările bisericești. În luna decembrie a anului 1912 a fost recrutat în armata flotei maritime din Marea Neagră. Peste trei luni a fost eliberat din serviciul militar și numit în funcția de cântăreț la Biserica militară “Sf. Nicolae” din orașul Sevastopol[2]. La 11 ianuarie 1921 a fost hirotonit în treapta de diacon, continuând slujirea în calitate de cântăreț. După închiderea Biserica “Sf. Nicolae”, în martie 1924 a fost numit cântăreț la Biserica “Sf. Mitrofan” din Sevastopol, apoi, la 20 mai 1927 numit diacon la Biserica “Sf. Al. Nevski” din aceeași localitate. La 29 septembrie 1930 a fost hirotonit preot și numit la o biserică din regiunea Zaporojie, apoi transferat în regiunea Kostroma[3]. Ultima parohie a părintelui Dimitrie Revenco a fost localitatea Sviatocevo Gora, raionul Krasnoselie, regiunea Kostroma (1933-1938)[4].

La 8 februarie 1938, părintele Dimitrie Revenco a fost arestat[5]. Fusese și anterior arestat și judecat în anul 1923, condamnat cu suspendare. În anul 1936, încerca-se fără rezultat, să plece din URSS în România, la baștina sa, motiv pentru care  i-a rugat pe cei apropiați ai săi din Basarabia, să solicite o permisiune. Unul dintre motivele arestării părintelui Dimitrie Revenco în 1938, a fost învinuirea sa, ca fiind membru al unei organizații monarhiste din regiunea Kostroma, înființată prin “dispoziția” Arhiepiscopului de Kostroma, Nicodim (Krotkov, 1932-1936)[6]. Pe acest caz au fost arestați și judecați mai mulți preoți[7]. În dosarul de judecată al părintelui Dimitrie Revenco se menționa că a fost “Arestat în baza acuzațiilor, ca fiind membru al unei grupări rebele de spionaj, creată de siguranța română (a fost recrutat în anul 1918 în orașul Sevastopol) cu scopul de a stabili legături cu conducerea organizației antisovietice creată de către arhiepiscopul Nicodim (Krotkov) în anul 1933; desfășurarea activității antisovietice; preamărirea dușmanilor poporului care au fost executați prin împușcare; calomnii aduse conducerii Partidului Comunist (b.)”[8].

Judecata a avut loc la 16 mai 1938, fiind condamnat la pedeapsa capitală prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 28 iunie 1938. Părintele Dimitrie Revenco a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Kostroma, Federația Rusă, la 26 mai 1989 [9].

                                             Protoiereu Ioan Lisnic

[1] ANRM, F. 211, inv. 6, d. 217, f. 233

[2]  Новомученики и исповедники, Sursa: http://sr.isa.ac.ru/~bin/nkws.exe/ans/nm/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6XbuEdO8ZfOei66GgeC9Ue8YUUuKis8CcdO8ctk*,consultat 3.10.2016, ora 13.15

[3] Ibidem

[4] Костромской мартиролог священнослужителей 1937-1938 ГГ.

Sursa: http://sazonow.ru/biblioteka/367-kostromskoi-martirolog-svyashennoslujitelei ,consultat 3.10.2016, 12.50

[5] Жертвы политического террора в СССР,  Sursa: http://lists.memo.ru/d27/f249.htm, consultat, 3.10.2016, ora 12.25

[6] Arhiepiscopul martir Nikodim (Krotkov) a fost canonizat și trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1995.

[7] Людмила Матвеева, Красносельские новомученики, газетa "Красное приволжье", din 11 octombrie, 2013

[8] Новомученики и исповедники

[9] Жертвы политического террора в СССР


Articole Asemănătoare
2548

67 ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia

Astăzi se împlinesc 67 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia și nordul Bucovinei. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 – […]

Articole postate de același autor
11209

Călugărul cel simplu

Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era […]